Sfântul Părinte Papa Francisc, în data de 16 mai 2018, l-a numit Episcop romano-catolic de Timișoara pe Mons. József-Csaba Pál, până acum arhidecan al Arhidiaconatului Banatului Montan și Paroh la Reșița, în aceeași dieceză.
Totodată, Sfântul Părinte a acceptat cererea de retragere a Episcopului Martin Roos, care conduce Dieceza de Timișoara din 1999 și a ajuns la limita de 75 de ani indicată de Dreptul Bisericesc. Din voința Papei Francisc, Mons. Roos va continua să conducă Dieceza de Timișoara ca Administrator Apostolic până ce noul episcop își va începe misiunea, după care va fi episcop emerit.
Data și locul consacrării episcopale a Mons. József-Csaba Pál vor fi stabilite ulterior. Mons. Pal va fi, astfel, al patrulea episcop al Diecezei de Timișoara înființată canonic în 1923, și al 91-lea succesor al Sfântului Gerard (1030-1046), primul ierarh al Episcopiei de Cenad care cuprindea teritoriul actualei Dieceze de Timișoara.
Dieceza Romano-Catolică de Timișoara se întinde pe o suprafață de 24755 km2 și în structura ei administrativă internă este alcătuită din patru arhidiaconate incluzând 74 parohii grupate în 8 protopopiate și deservite de 93 de preoți diecezani și călugări. Numărul credincioșilor romano-catolici din această Dieceză este de 108715 de persoane, din care 47943 sunt maghiari (44,1%), 29454 români (27,1%), 11860 germani (10,9%), 5254 croați (4,8%), 4771 bulgari (4,4%), 2443 slovaci (2,2%), 2908 rromi (2,6%), 2005 cehi (1,8%), 2077 de alte etnii (1,9%).