Potrivit ultimelor informaţii, un avion de pasageri cubanez s-a prăbuşit pe aeroportul din Havana. Nu se ştie câţi pasageri se aflau la bordul aeronavei Boeing 737 a companiei Cuba Airlines, care s-a prăbuşit imediat după decolarea într-o cursă spre Guyana. Martorii oculari relatează că o minge uriaşă de foc s-a ridicat imediat după prăbuşirea avionului, iar echipajele de pompieri se luptă din greu să stingă incendiul. Detalii despre accident urmează să fie date publicităţii./mbaciu/lbadiu
CNN INTERNATIONAL, 18 mai
* * *
Un avion cu 104 pasageri la bord s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea
din capitala cubaneză, Havana
RADOR (18 mai) – Un avion Boeing 737, s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe principalul aeroport din capitala cubaneză, Havana, a anunţat presa de stat cubaneză, adăugând că încă nu se ştie dacă există victime. Potrivit televiziunii de stat, avionul efectua o cursă internă, către Honguin şi avea la bord 104 pasageri. „S-a prăbuşit între localitatea Boyeros şi Santoago de La Vegas”, a precizat televiziunea de stat cubaneză, referindu-se la o zonă situată la aproximativ 20 de kilometri de Havana. Imaginile televizate şi din reţelele de socializare online înfăţişează un nor de fum negru, deasupra aeroportului, iar ambulanţe şi maşini de pompieri se îndreptau către locul incidentului./mbrotacel/lbadiu
REUTERS – 18 mai