Preşedintele Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea referendumului

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, ieri, Curtea Constituţională, cu privire la Legea referendumului. Preşedinţia consideră că, deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, legea cuprinde în continuare dispoziţii neconstituţionale. Una dintre critici este că documentul include, depăşindu-şi obiectul de reglementare, norme privitoare la iniţiativa şi procedura de revizuire a legii fundamentale. În plus, spune Preşedinţia, unele prevederi afectează securitatea raporturilor juridice, încălcându-se astfel Constituţia. De asemenea, sesizarea preşedintelui menţionează că în lege apar o serie de termeni şi noţiuni care nu există în norme constituţionale, dar şi exprimări gramaticale care provoacă neclarităţi./ovidiu/opopescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 mai