Anul acesta Noaptea Literaturii Europene (NLE) se va desfășura la Lisabona în data de 9 iunie, între orele 18.00 și 23.30, în nouă spații diferite din zona Bairro Alto. De-a lungul serii, începând cu ora 19.00, vor avea loc sesiuni de lectură din opera a 14 scriitori europeni, în interpretarea unora dintre autori și a 14 personalități portugheze. Sesiunile de lectură, cu intrarea liberă, vor avea o durată de 15 minute și se vor repeta din jumătate în jumătate de oră, pentru a oferi publicului posibilitatea de a vizita toate spaţiile implicate în acest proiect. Noutatea de anul acesta este participarea în cadrul NLE a Companiei Maior care, sub bagheta compozitorului și poetului Miguel Azguime, va prezenta începând cu ora 18.00, la liceul Passos Manuel, un moment artistic de teatru, dans și muzică, plecând de la poemele unor celebri autori portughezi.
La cea de-a VI-a ediție a celei mai literare seri din Lisabona, vor participa autori din 6 țări: Cehia, Croația, Franța, Italia, România și Spania. Anul acesta, România va fi reprezentată la NLE de Radu Sergiu Ruba, invitatul Institutului Cultural Român de la Lisabona. Autorul român și omul de radio portughez Gonçalo Câmara vor citi alternativ în limba română și respectiv, în limba portugheză, fragmente din romanul autobiografic O vară ce nu mai apune. Cele 10 sesiuni de lectură vor avea loc în Claustrul Academiei de Științe din Lisabona, una dintre cele mai vechi instituții științifice naționale lusitane, fondată în 1779.
În aceeași zi, începând cu ora 15.00, în Auditoriul APEL – Asociația Portugheză a Editorilor și Librarilor, din cadrul Târgului de Carte de la Lisabona, va avea loc o masă rotundă cu participarea scriitorilor prezenți la Noaptea Literaturii Europene 2018: Olga Stehlikova (Cehia), Damir Karakas (Croația), Laetitia Colombani (Franța), Errico Buonanno (Italia), Radu Sergiu Ruba (România) și Felipe Benitez Reyes (Spania). Evenimentul va fi moderat de Pedro Vieira, blogger, autor, ilustrator și actualul prezentator al programului TV „Ultimul stinge lumina“ (RTP3).
Radu Sergiu Ruba (14.10.1954 Ardud, jud. Satu Mare) este scriitor, traducător și jurnalist. La 11 ani şi-a pierdut complet vederea. A absolvit Institutul pentru Orbi din Cluj și Facultatea de Limbi Străine, specializarea franceză-engleză, din cadrul Universităţii din Bucureşti. A fost redactor șef la Revista Litera Noastră editată și în alfabetul Braille, a publicat numeroase volume de poezie și proză scurtă și a apărut în antologii din România, Australia, Bulgaria, Ungaria, Franţa şi Statele Unite. Romanul din care va citi fragmente, distins cu premiul Academiei Române în 2016, a fost tradus în limba engleză şi publicat pe Amazon sub titlul Blind man’s light. Autorul a fost recompensat şi cu alte premii naționale și internaționale, iar în 2008 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de Cavaler de către Preşedintele României. În prezent este realizator de emisiuni la Radio România Actualități.
Gonçalo Câmara (13.11.1989, Lisabona) este scriitor și om de radio. Și-a început cariera în radio în 2008, la Grupo Media Capital Rádios. A realizat diferite emisiuni, reportaje și interviuri cu diverse personalități din lumea muzicii și nu numai. Este de asemenea, autor de cronici și co-autor al programului Ainda Há Quem Queira Escrever/ Încă există oameni care vor să scrie. În 2013 și-a lansat prima carte de cronici, denumită Já dizia o outro/ Deja a spus altcineva. În prezent scrie un roman despre călătorii.
„Borges însuşi n-ar fi putut s-o spună mai frumos: «Nu există paradis în absenţa luminii». După cum nu există întreprindere mai delicată – şi totodată aventură mai palpitantă – decât întoarcerea pe urmele propriilor paşi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid cărări spre o lume populată de personaje asupra cărora timpul şi-a făcut lucrarea după cum a poftit. Ruba extrage amintiri din mâlul trecutului, le spală în soarele unei zile de toamnă şi le aşază pe catifea, sub ochii noştri, ca pe nişte ţăndări de pietre preţioase. Forţa evocatoare şi talentul confesiv fac din O vară ce nu mai apune paşaportul spre ţinuturi şi oameni din alt loc şi din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre şaradele vieţii, despre farsele, descompunerile şi recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenţa dintre istorie, geografie şi biografie. Le citeşti cu emoţia elevului care, pe vremuri, aştepta ca soarele să prindă în raza lui picătura de cerneală suspendată în vârful peniţei. Apoi îţi vine să mângâi paginile şi să mulţumeşti celui care răstoarnă miere peste creştetele noastre. Fiindcă tocmai ai avut parte de ceva frumos şi sfâşietor.“ (Radu Paraschivescu)
Anul acesta, cele 14 țări participante la Noaptea Literaturii Europene sunt: Anglia, Austria, Cehia, Croația, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, România și Spania.
După modelul din ultimii ani, NLE a fost integrată în cadrul Sărbătorilor Lisabonei (Festas de Lisboa), eveniment major organizat de primăria oraşului Lisabona alături de firma municipală EGEAC și dedicat Sfântului Anton, protector al orașului, ce se bucură anual de 1,5 milioane de spectatori portughezi și străini și de o promovare mediatică copleșitoare. Lonely Planet a desemnat această manifestare drept unul dintre cele mai de succes festivaluri ale lunii iunie, comparabil cu serbarea solstiţiului de primavară din Stonehenge (Marea Britanie) sau cu Regatta Sfântului Ranieri (Italia).
Programul complet al evenimentului Noaptea Literaturii Europene 2018 poate fi consultat accesând link-ul: http://www.nocliteratury.cz/cs/2018/city/427-lisbon/page/1335-info/?lang=en
Institutul Cultural Român de la Lisabona