Marţi, la Belgrad a început cel de-al al treilea Summit al şefilor de guvern din China şi 16 state din Europa Centrală şi de Est şi cel de-al IV-lea Forum economico- comercial. Anterior, ambasadorul Chinei în Serbia, Li Mancang, şi-a exprimat speranţa că la acest summit se va concretiza acordul privind modernizarea căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. El a subliniat că după 28 ani, un prim-ministru chinez vizitează Belgradul, vizită care, potrivit acestuia, este un „eveniment major” atât pentru Serbia, cât şi pentru China. MAI al Serbiei a cerut cetăţenilor ca în timpul summit-ului să folosească doar anumite căi de circulaţie, deoarece atunci când vor trece vehiculele cu delegaţiile străine, traficul va fi suspendat în ambele sensuri pe străzile oraşului, precum şi pe autostradă, pe banda de circulaţie pe direcţia deplasării coloanei de vehicule care asigură paza şi protecţia oficialilor.
(www.beta.rs – 16 decembrie)