Atunci când oamenii au descoperit că se pot ridica în înaltul cerului, românii au fost printre primii, atât în privința inventării mașinilor zburătoare, cât și în privința pilotării lor. Iată câteva istorii interesante despre această extraordinară experiență a omenirii, din mărturii directe, o colecţie de interviuri-document despre dragostea omului pentru una dintre cele mai riscante şi mai pasionante activităţi din întreaga sa istorie – aviaţia.
Henri Coandă nu știa să zboare, ba chiar, după propria sa mărturisire, îi era puțin teamă de așa ceva. Cu toate acestea, a fost un excepțional inventator în domeniul aviației, un pionier al aerodinamicii şi constructor al avionului experimental Coandă-1910. Era preocupat de tehnica aviatică încă din timpul studiilor la București (Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină) și la Charlottenburg (Universitatea Tehnică). Prima sa invenție a fost în 1905, un avion-rachetă pentru armata noastră. Apoi, în 1910, după ce a absolvit și Școala Superioară de Aeronautică, a urmat invenția celebră care avea să-i poarte numele: primul avion cu reacție, fără elice, prezentat la al doilea Salon Internațional Aeronautic de la Paris.
Iată ce s-a întâmplat cu invenția sa, Coandă 1910, în decembrie același an, într-o încercare de zbor lângă Paris, la Issy les Moulineaux – lucru povestit chiar de Henri Coandă în 1967, la Radiodifuziunea Română:
“Trebuia să fac o încercare şi nu era nimeni să ne înveţe, trebuia să învăţăm singuri pe vremea aceea. Şi atunci am spus lui Gabriel Bazian care era cu mine: <Uite, am să încerc pe teren, să mă plimb puţin…> M-am aşezat în mijocul aparatului şi atunci flăcările care ieşeau din amândouă părţile, de la cele două tubulări de reacţie, erau aşa de puternice, încât temperatura o simţeam foarte tare şi atunci am decis să acopăr aceste flăcări atât dedesubt cât şi deasupra cu două plăci de mică.
Şi-am ieşit pe teren din nou. Şi atunci s-a petrecut ceva extraordinar: flăcările jeturilor, în loc să iasă direct, au început să se abată contra fuselajului. Ori, fuselajul era de lemn şi eu eram în mijloc şi-mi era foarte frică! Atunci am căutat şi m-am ocupat numai să reduc încetul cu încetul flăcările, să le aduc înapoi în partea unde era amianta şi nu mi-am dat seama deloc de ce se petrecea în jurul meu şi numai când am ridicat capul am văzut că nu mai eram fixat de pământ şi în acelaşi timp am văzut zidurile Parisului – că Parisul pe vremea aceea avea ziduri de jur împrejur.
Şi vedeam zidurile Parisului venind cu viteză enormă spre mine şi atunci mi-a fost aşa de frică, încât am tras de manetă şi am plecat în sus. Cu toate că aveam o fantă, am pierdut viteza şi am alunecat şi aparatul a căzut şi a ars! Noroc că în acel timp nu aveam centură şi nu aveam nici capotaj, aşa încât am fost aruncat afară… Aşa s-a terminat primul zbor al aparatului cu reacţie.”
[Înregistrare Radio România, 1967]
