Timişoara îşi comemorează şi astăzi, ca în fiecare an, în 16 decembrie, eroii căzuţi în timpul Revoluţiei din 1989. Manifestările au început de dimineaţă cu o vizită la penitenciarul în care au fost ţinuţi sub arest, anchetaţi şi bătuţi, în urmă cu 25 de ani, mai mulţi protestatari de la acea vreme. În urmă cu o oră, a început la Opera Naţională tradiţionala şedinţă festivă a Consiliului Local, unde asociaţiile de revoluţionari au primit distincţii pentru merite deosebite în timpul evenimentelor din urmă cu 25 de ani. În această seară, preşedintele ales, Klaus Iohannis, invitat de onoare, urmează să se adreseze timişorenilor de pe scena Operei.
(RADIO ROMÂNA ACTUALITĂŢI – 16 decembrie)