Cancelarul german Angela Merkel împlineşte marţi, 17 iulie, 64 de ani. Cancelarul german este renumită pentru seriozitatea sa, astfel că la împlinirea vârstei de 50 de ani, în 2004, ea a angajat un alt profesor, Wolf Singer, pentru a vorbi oaspeţilor despre ştiinţele cogniţiei.
* * * * *
Angela Dorothea Merkel, pe numele de domişoară Kasner, s-a născut la 17 iulie 1954, la Hamburg, în Republica Federală Germania, într-o familie modestă. Tatăl, Horst Kasner, era pastor luteran, iar mama, Herlind Kasner, născută Jentzsch, era profesoară de latină şi engleză.
După naşterea sa, familia s-a mutat de la Hamburg în RDG, la Leipzig.
Între anii 1977 şi 1982 a fost căsătorită cu fizicianul Ulrich Merkel.
În 1978 Merkel a absolvit fizica la Universitatea Karl Marx din Leipzig, iar în 1986 a obţinut doctoratul în fizică. Angela a fost în timpul studenţiei chelneriţă cu jumătate de normă într-o discotecă.
În timpul studiilor a frecventat organizaţia de tineret socialistă Freie Deutsche Jugend (FDJ) (Tineretul German Liber), fără a deveni şi membră.
Interesant este că în tinereţe, atunci când a aplicat pentru un job la oficiul guvernamental de presă al Germaniei, a fost respinsă deoarece din fişa sa medicală reieşea că are tensiunea prea mare, iar acest job stresant era considerat prea riscant pentru o femeie cu astfel de probleme de sănătate.
A lucrat până în anul 1990 ca şi chimist la Institutul Central de Chimie Fizică.
În anul 1990 s-a înscris în Uniunea Creştin Democrată, devenind la scurt timp purtătoarea de cuvânt a unui politician.
În acelaşi an îl cunoaşte pe cancelarul Helmut Kohl, la o petrecere a partidului, devenind în scurt timp protejata acestuia, lui Kohl datoreându-i, dealtfel, şi lansarea sa în politică.
La 18 ianuarie 1991 a fost numită ministru federal pentru probleme de familie, femei şi tineret, iar la 17 noiembrie 1994, ministru federal al mediului înconjurător, al conservării naturii şi al securităţii nucleare, funcţie deţinută până în octombrie 1998.
Demn de remarcat este faptul că, deşi îi datora lui Kohl devenirea sa politică, Merkel s-a delimitat clar de acesta în momentul în care a fost prins într-un scandal financiar, ba mai mult, i-a cerut imperativ demisia, într-un articol care a apărut pe prima pagină a unui ziar german.
Din anul 1998 este căsătorită cu chimistul Joachim Sauer.
În anul 2000, Merkel este aleasă preşedinta partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU).
La alegerile federale germane din anul 2005 a fost aleasă ca membră a Parlamentului german, reprezentând electoratul unei circumscripţii electorale din landul Mecklenburg – Pomerania Inferioară.
La 10 octombrie 2005 partidele CDU, CSU şi SPD au căzut de acord ca Merkel să fie propusă în faţa Bundestagului pentru fotoliul de cancelar federal.
A fost aleasă, de către Bundestag, Parlamentul german, prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale Germania, înlocuindu-l pe Gerhard Schrőder, la data de 22 noiembrie 2005.
După alegerile federale din 2009 s-a creat o nouă coaliţie guvernamentală, de data asta între fracţiunea parlamentară CDU/CSU („Uniunea creştină”) şi FDP (liber-democraţii). Noul parlament a reales-o pe Merkel drept cancelar al Germaniei. Merkel a numit apoi miniştrii, desemnându-l drept vicecancelar şi în acelaşi timp ministru de externe pe Guido Westerwelle, preşedintele FDP.
În urma alegerilor federale din 2013, a rezultat o mare coaliţie (CDU/CSU-SPD), iar la 17 decembrie 2013, Angela Merkel a fost aleasă de Bundestag pentru a treia oară în funcţia de cancelar federal.
În martie 2018, după emoţii mari şi negocieri foarte dure, Angela Merkel a reuşit să obţină o majoritate în Parlamentul german şi a fost votată pentru un al patrulea mandat de cancelar.
Merkel a a primit votul de confirmare a 364 de parlamentari din cei 688 care au votat în Bundestag.
Alegerile federale din septembrie 2017 au creat o situaţie politică extrem de complicată în Germania. Alianţa CDU-CSU condusă de Merkel a obţinut 41,5% din voturi, iar primele negocieri privind o coaliţie, cu Verzii şi cu Democrat-Liberalii s-au lovit de un eşec. Social-democraţii, care iniţial au decis să intre în opoziţie, au acceptat în cele din urmă să facă din nouă alianţă cu conservatorii lui Merkel şi după voturi multiple în partid şi negocieri dure au format al patrulea cabinet ce va fi condus de aceasta.
Când nu face politică, îi place să citească, să meargă în drumeţii montane şi să practice grădinăritul. Nu în ultimul rând, cancelarul german şi-a mărturistit de nenumărate ori pasiunea pentru muzica lui Richard Wagner.
Merkel a fost comparată deseori cu „Doamna de fier” a Angliei, Margaret Thatcher, petru hotărârea de care a dat dovadă în întreaga sa carieră politică, dar şi pentru stilul său de conducere autoritar.
Angela Merkel a vizitat Bucureştiul pentru prima dată în aprilie 2008, cu prilejul summit-ului NATO.
La 12 octombrie 2010 Angelei Merkel i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, pentru „contribuţia de importanţă istorică la unificarea europeană şi pentru rolul de importanţă mondială jucat în înnoirea cooperărilor internaţionale”, acordarea distincţiei prilejuindu-i cancelarului german cea de-a doua sa vizită în România. Cu acel prilej, ea s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc.
În anul 2014, Angela Merkel a fost aleasă de Forbes, din nou, cea mai puternică (influentă) femeie din lume. Merkel se află pentru a 10-a oară în acest top anual, de nu mai puţin de 9 ori fiind pe primul loc, din cele 11 ediţii ale clasamentului.
În iulie 2014, Merkel a fost protagonista unei scene inedite, la emisiunea „Vrei sa fii milionar”, difuzată de postul RTL: candidatul, Wolfgang Bosbach, 61 de ani, deputat şi fost lider al grupului parlamentar al CDU din Bundestag, ar fi vrut să fie ajutat de cancelarul Angela Merkel la cea de-a 14-a întrebare, care valora 500.000 euro. După ce a epuizat celelalte variante de ajutor, lui Bosbach i-a venit ideea să o sune de pe telefonul său mobil pe Angela Merkel, dar după două încercări a renunţat, fiindcă prietenul apelat nu a putut fi contactat. „Cred că se ocupă de salvarea lumii”, a spus omul politic, spre amuzamentul publicului. Totuşi, Liderul german a intervenit totuşi în emisiune, trimiţându-i lui Bosbach un mesaj pe telefonul mobil: „OK, nu contează despre ce era vorba. Cu caldură, A.M.”, i-a scris cancelarul german concurentului.
În cei 13 ani de când a ajuns la conducerea Germaniei, Angela Merkel a consolidat poziția țării sale drept una dintre principalele puteri din Europa, fiind declarată în repetate rânduri cea mai puternică femeie din lume. În vremurile care au urmat referendumului privind Brexitul, dar și alegerii lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, Merkel și-a întărit poziți, chiar dacă s-a confruntat și încă se mai confruntă cu o revoltă pe plan intern, din cauza politicii sale față de migranți.
În mandatul lui Merkel, economia germană a trecut relativ bine peste criză, ţara sa a menţinut o realaţie bazată pe încredere atât cu SUA cât şi cu Rusia (principalul partener economic al Germaniei), dar şi-a consolidat şi statutul de pilon principal al Uniunii Europene, iar Angela este considerată „de facto” liderul UE, astfel că deciziile ei influnţează nu numai viaţa celor 82 de milioane de germani, ci viaţa tuturor celor peste 500 de milioane de cetăţeni ai comunităţii europene.
RADOR, 17 IULIE 2018