Astăzi, chiar orele acestea, are loc la Helsinki întâlnirea dintre preşedintele Statelor Unite, Donald Trump şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Putem menționa cel puţin două aspecte care fac ca acest summit să fie deosebit de important. Primul ar fi contextul internaţional în care are loc. Problemele interne ale Uniunii Europene, relaţiile tot mai tensionate dintre SUA şi Germania, permanentizarea războiului din Siria, criza ucraineană şi problemele privind imigraţia, fac ca miza tratativelor să fie mult mai mare. Al doilea aspect îl constiuie personalitatea intempestivă şi greu de anticipat a lui Donald Trump. Preşedintele Statelor Unite, în domeniul politicii externe, a ”reuşit” în ultima perioadă câteva performanţe negative la summit-ele G7, şi NATO, precum şi cu ocazia recentei vizite efectuate în Marea Britanie (despre care singura apreciere mai pozitivă a presei britanice a fost: „controversată”)
În ceea ce priveşte cele mai importante subiecte la care se aşteaptă un progres la această întâlnire la nivel înalt sunt următoarele: sancţiunile economice împotriva Rusiei, ocuparea de către Rusia a peninsulei Crimeea şi a estului Ucrainei, războiul din Siria (cu o privire specială asupra rolului Iranului în acest conflict) şi relaţia cu Turcia a celor două superputeri.
Probabil că scopul primordial al Rusiei este obţinerea ridicării sancţiunilor economice, occidentale. Întrebarea care se ridică este: ce poate şi ce vrea să ofere Moscova în schimbul ridicării acestei măsuri? Condiţia iniţială a Occidentului şi anume retragerea Rusiei din Ucraina, pare imposibil de realizat, pentru că ar submina poziţia politică internă a preşedintelui rus. O soluţie interesantă a fost sugerată de publicaţia israeliană Haaretz, care scrie că premierul israelian Benjamin Netanyahu doreşte ca Rusia să elimine Iran-ul din Siria în schimbul ridicării sancţiunilor. Cu ocazia summit-ului NATO Donald Trump nu părea dispus să facă o astfel de concesie, ci dimpotrivă, a apreciat că Rusia reprezintă un pericol pentru UE. Analiştii însă atrag atenţia că Trump este un politician fără experienţă şi slab informat în domeniul politicii externe, și are tendința să judece lucrurile exclusiv prin prisma economică, de aceea, este posibilă o schimbare radicală a poziţiei sale. Pe de altă parte, ridicarea sancţiunilor faţă de Rusia, fără ca această ţară să se retragă din Ucraina, ar echivala practic cu recunoaşterea de către Occident a anexării Crimeei şi estului Ucrainei, ceea ce ar putea crea o falie şi mai adâncă între SUA şi UE.
Deşi în acest moment pare puţin probabil ca propunerea lui Netanyahu să se realizeze, să nu uităm câteva aprecieri ale publicaţiei americane The New Yorker, potrivit cărora Iran valorează mai mult decât Crimeea şi Ucraina atât pentru Rusia, cât şi pentru Statele Unite. Pe de altă parte, SUA sunt interesate să menţină influenţa Israelului în zonă, iar în al treilea rând că şi oficiali din Arabia Saudită şi din Emiratele Unite Arabe îl încureajază pe Trump să încheie „marele pact” cu Rusia.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko nu a avut ocazia să-și expună punctul de vedere la summitul NATO (din cauza disputei dintre SUA şi Germania, generată de discursul foarte ascuţit al lui Trump) şi se pare că Kiev-ul a pierdut susţinerea unor aliaţi europeni, în primul rând a Germaniei şi Ungariei. (Aici merită să menţionăm că nici Ucraina nu se grăbeşte cu respectarea Acordului de la Minsk din anul 2015, prin care s-a angajat să acorde autonomie sau un statut special regiunilor Doneţk şi Luhansk). În aceste condiţii, este incert rezultatul negocierilor de astăzi privind sancţiunile economice.
Un alt subiect sensibil al discuției dintre cei doi preşedinţi ar putea să fie Turcia, care este membră NATO, dar în ultima perioadă se apropie spectaculos de Rusia. Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan – cel care săptămâna trecută a devenit şi şeful guvernului – este hotărât să cumpere rachete S-400 din Rusia, în timp ce NATO părăseşte treptat baza militară din Incirlik, pentru că a scăzut încrederea organizaţiei în Turcia. Şeful Statului Major al SUA, Joseph Dunford, a declarat că vede îngrijorător faptul că Turcia cumpără acest sistem de rachete din Rusia. Washington considera firesc ca o ţară membră NATO să-şi doteze armata cu rachete Patriot, de producţie americană.
Székely Ervin, Rador – 16 iulie 2018
