RZECZPOSPOLITA (Polonia), Enclava Kaliningrad s-a transformat pentru o săptămână în poligon. Ruşii au testat, între altele, unităţile cu rachete Iskander-M. Informaţiile privind manevrele au apărut la o săptămână după încheierea lor.
Cu toate că manevrele militare în regiunea Kaliningrad s-au încheiat acum o săptămână, comandamentul rus a dezvăluit această informaţie abia luni seara.
După cum s-a constatat, decizia privind efectuarea unui control neanunţat al tuturor categoriilor de arme staţionate în zona Kaliningrad a fost luată personal de preşedintele Vladimir Putin.
Mediile ruse relatează că scopul principal al manevrelor a fost verificarea prin surprindere a pregătirii de luptă a armatei care staţionează în această regiune.
„În decurs de câteva ore, unităţile militare staţionate în regiune au fost puse în stare de pregătire de luptă şi au executat toate ordinele” – a declarat marţi Andrei Kartapolov, unul din şefii comandamentului Statului Major General al armatei ruse. La manevrele care au avut loc în 5-10 decembrie au participat 9000 de soldaţi şi peste 600 unităţi de echipament militar, între care 250 tancuri şi 55 nave. Au fost puse în acţiune artileria şi aviaţia.
Interesant este că – aşa cum relatează mediile ruse – în enclava Kaliningrad au fost lansate sisteme de rachete tactice tip Iskander-M, care pot fi înzestrate şi cu focoase nucleare. Potrivit mediilor ruseşti, aceste sisteme au fost retrase din enclava Kaliningrad imediat după încheierea manevrelor.
Informaţia că Rusia a amplasat aproape de graniţa cu Polonia rachete de tip Iskander-M a apărut în coloanele ziarului german „Bild” cu un an în urmă.
„Aceasta este o armă ofensivă periculoasă cu aria de circa 500 km, deci în raza acestor rachete se află întreaga Polonie, ţările baltice, Belarus şi chiar Ucraina de Vest” – spune pentru „Rzeczpospolita” prof. Romuald Szeremetiew de la Academia de Apărare Naţională. „Având în vedere starea apărării antiaeriene a ţării noastre, situaţia aceasta arată foarte neliniştitor. În plus, aceste rachete sunt foarte greu de descoperit, deoarece reuşesc să-şi schimbe traiectoria zborului”, conchide.
Din declaraţia Ministerului rus al Apărării reiese că în timpul manevrelor au fost testate şi acţiunile de apărare, precum şi cele ofensive. Acestea sunt informaţiile pe tema scenariului manevrelor militare, care au avut loc timp de o săptămână lângă graniţa cu Polonia. Ştim doar că au fost exersate acţiuni faţă de un adversar convenţional”.
„Ţările NATO nu au remarcat manevrele ruseşti, nu au descoperit nici măcar faptul trimiterii în enclava Kaliningrad a sistemelor de rachete tip Iskander-M, care au fost testate acolo” – spune pentru „Rzeczpospolita” Igor Korotcenko, cunoscut expert militar rus şi redactor şef al revistei „Apărarea naţională”. „Moscova a demonstrat că reuşeşte să întreprindă pe neaşteptate o operaţiune militară atât de mare chiar la graniţele statelor NATO. Dar societatea poloneză poate dormi liniştită, pentru că nu am testat un atac nuclear împotriva Varşoviei”, adaugă.
După cum afirmă Korotcenko, operaţiunea a avut ca scop testarea anumitor acţiuni în cazul unei eventuale încercări de anexare a regiunii Kaliningrad de către NATO de pe teritoriul Poloniei.
Interesant este faptul că în 9 decembrie a apărut informaţia că Lituania a pus în stare de pregătire superioară de luptă forţele sale armate, ca urmare a activităţii crescânde a forţelor militare ruse. Nu au existat însă informaţii pe tema vreunor manevre, carea veau loc deja de cinci zile în regiunea Kaliningrad.
„Lituania a descoperit că armata rusă întreprinde unele acţiuni, dar nu a ştiut ce fel de acţiuni”, afirmă Korotcenko.
NATO nu se pronunţă în problema manevrelor în Kaliningrad, ceea ce nu înseamnă fireşte că nu a ştiut nimic de ele, aşa cum afirmă mediile ruse.
Articol de Ruslan Szoszyn
Traducerea şi adaptarea: Maria Stanciu