Radiojurnal – Realizator: Ciprian Sasu – Consiliul Naţional al PNL a reconfirmat, ieri, decizia ca preşedintele Klaus Iohannis să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. În discursul său, şeful statului le-a cerut liberalilor să fie o alternativă la actuala guvernare şi a criticat coaliţia PSD – ALDE pentru modul în care guvernează ţara. Iulia Gherman relatează:
Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns invitaţiei PNL şi a ţinut un discurs în deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional. Şeful statului le-a cerut liberalilor să asigure un partid unit, puternic, cu un program politic serios, care să fie o alternativă la actuala guvernare, pe care a numit-o iraţională, toxică şi incompetentă. Klaus Iohannis a declarat că social-democraţii au început şi continuă să demonteze justiţia, să împiedice lupta anticorupţie şi să folosească puterea în interes propriu.
Klaus Iohannis: Nu-i preocupă nici ţara, nici economia, nici românii. Ce să mai vorbim despre imaginea României în Europa şi în lume. Îi preocupă, pur şi simplu, să scape de dosare.
Reporter: În cadrul Consiliului a fost reconfirmată decizia PNL ca preşedintele Klaus Iohannis să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, iar liderul liberalilor, Ludovic Orban, a făcut, la rândul său, apel la unitate, solidaritate şi coerenţă în adoptarea deciziilor partidului. Participarea şefului statului la Consiliul Naţional al PNL a fost criticată de preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, social-democratul Eugen Nicolicea, într-o declaraţie pentru Radio România Actualităţi.
Eugen Nicolicea: Domnul preşedinte nu mai e preşedinte, este candidat, şi atunci, dacă e candidat, parcă mai contează dacă mai încalcă o dată Constituţia? Dacă ne gândim că nu e echidistant când participă la o şedinţă, ce putem să spunem atunci când participă, practic, la un miting neautorizat? O continuare a campaniei electorale pe care a pornit-o.
Reporter: Liberalii au adoptat la şedinţa Consiliului Naţional criteriile pentru desemnarea candidaţilor la alegerile europarlamentare de anul viitor şi un document cu principiile care vor sta la baza unei guvernări a PNL./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iulie