Antrenorul lui Poli Timişoara s-a lăsat de fotbal la 26 de ani pentru a deveni antrenor, e unul dintre puţinii tehnicieni din ligile inferioare cu Licenţa PRO şi l-a dat fotbalului pe FCSB-istul Mihai Pintilii, 42 de selecţii la echipa naţională
În Liga a 2-a antrenează în acest moment multe nume mari ale fotbalului Românesc printre care Viorel Moldovan, Ionel Ganea şi Emil Săndoi, dar surprizele plăcute vin din altă parte. Cosmin Petruescu a stat în umbră până la vârsta de 40 de ani când a primit şansa vieţii, aceea de o antrena pe Poli Timişoara, cu care speră să promoveze în primul eşalon. Până aici drumul a fost însă lung, anevoios şi plin de senzaţii tari. Iar startul, ca într-un film de Hollywood.
„Cariera de antrenor mi-am început-o destul de devreme, la 26 de ani, mai mult de nevoie. Eram la Auxerre Lugoj, în Liga a 3-a, antrenor secund şi jucător, şi aveam obiectiv promovarea. Rezultatele nu au fost pe măsură în ciuda unei valori ridicate a lotului şi cu patru etape înainte de finalul campionatului m-au însărcinat să preiau banca tehnică. Le-am câştigat pe toate şi apoi a venit recomandarea care avea să-mi schimbe viaţa. <<Lasă jucatul, şi fă-te antrenor pentru că ai şanse mai mari>>! Aşa mi-au spus patronii de la Lugoj şi am mers pe mâna lor. Am rămas pe bancă pentru că antrenorul Petruescu nu l-a mai băgat în teren pe jucătorul Petruescu. Am reuşit promovarea în Liga a 2-a, dar la finalul acelui sezon echipa s-a desfiinţat din cauza problemelor financiare. Am continuat apoi 7 ani în proiectul de la Recaş, actuala ACS Timişoara, unde le-am fost secund lui Vali Velcea, Aurel Şunda şi Dan Alexa”, a declarat tehnicianul care l-a înlocuit în această vară la Poli Timişoara pe Bogdan Andone.
Chiar dacă lumea nu a auzit, deocamdată, de antrenorul Cosmin Petruescu, cu siguranţă a auzit de două dintre cele mai bune creaţii ale acestuia în materie de fotbalişti.
„La începuturile mele la Lugoj am adus de la Iaşi doi tineri, pe Mihai Pintilii şi pe Ovidiu Mihalache. Ambii abia îşi terminaseră junioratul şi au susţinut probe de joc la Auxerre. Mi-au lăsat o impresie foarte bună şi am colaborat excelent cu ei. Au făcut apoi pasul spre marea performanţă”, explică antrenorul.
Un mare atu al lui Cosmin Petruescu este Licenţa PRO care îi dă dreptul să antreneze inclusiv în primă ligă sau în cupele europene. Această diplomă se obţine însă foarte greu când nu provii dintr-un fost mare fotbalist şi există o singură posibilitate: burta pe carte.
Cosmin Petruescu e foarte obişnuit cu învăţatul. Spre deosebire de mulţi tehnicieni cu nume mai mare în fotbalul românesc, el nu a ars etapele. Se vede de la poştă. „Sunt absolvent al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, ANEFS Bucureşti, promoţia 2000. De atunci activez la Centrul de Copii şi Juniori Lugoj, Am o activitate de 18 ani în acest sector. Didactic sunt posesor al Gradului 1, iar ca antrenor deţin din acest an Licenţa PRO.