Secretarul american de stat, Mike Pompeo, în discuția avută la Washington cu șeful diplomației Macedoniei, Nikola Dimitrov, a confirmat sprijinul SUA ca Macedonia să devină cel de-al 30-lea stat NATO. „Este un moment important pentru diplomația macedoneană. Cu secretarul de stat Pompeo am avut o întâlnire foarte încurajatoare” – a declarat Dimitrov, citat de presa macedoneană. Dimitrov a subliniat că „momentul acestei întâlniri (cu o lună înainte de organizarea referendumului privind noul nume al republicii ex-iugoslave) este de importanță deosebită” și a adăugat că „mesajele americane încurajatoare vor fi transmise poporului macedonean”. „După cum știți, ne concentrăm pentru îndeplinirea obligațiilor. Este necesară victoria la referendum, care va confirma acordul cu prietenii din Grecia. Trebuie să avem cetățenii lângă noi pentru a confirma acordul cu prietenii greci. Această victorie ne va facilita drumul spre viitor, spre NATO și Uniunea Europeană” – a declarat Dimitrov, adăugând că Macedonia are sprijinul celor două mari partide americane, Democrat și Republican, pentru parcursul euroatlantic.
La 30 septembrie, în Macedonia se organizează referendumul privind noul nume al Macedoniei, care trebuie să fie confirmat până la sfârșitul anului și prin modificarea Constituției, condiția de bază pentru aderarea Macedoniei la NATO și UE./rmihaj/dsirbu
www.b92.net – 22 august