După semnarea Armistițiului cu sovieticii (12 septembrie 1944), pentru o mai bună colaborare cu Aliații a fost înființată Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului (24 oct 1944). Câteva luni mai târziu (22 ianuarie 1945), a fost înființată și o Comisie Română de legătură. Această nouă comisie a funcționat pe lângă Ministerul Afacerilor Străine și a fost singurul organ abilitat să primească și să rezolve cererile Comisiei Aliate de Control. În cadrul Comisiei Române de legătură a fost creată o unitate specială – Unitatea ofițerilor de legătură. Ei au fost repartizați pe lângă reprezentanții aliaților aflați în România (URSS, SUA, Marea Britanie și Franța). Misiunea lor era să-i ajute pe ofițerii aliați să colaboreze cu autoritățile centrale și locale. Sublocotenentul Teodor “Teddy” Negropontes a fost ofițer de legătură pe lângă militarii americani din Comisia Aliată de Control. Într-un interviu acordat Rador a detaliat :
Eram o unitate specială şi eram sub comanda domnului Oeriu. Domnul Oeriu era civil. Domnul Oeriu era şeful nostru, al ofiţerilor de legătură. Era comunist, era subsecretar la Ministerul de Interne. Odată ne-a chemat domnul Oeriu şi ne-a ţinut un logos că noi suntem ofiţeri, că noi tebuie să fim oameni de încredere, şi dacă americanii ne spun că un lucru este secret, să rămâie secret, că-i cuvântul noastru de ofiţeri. Ceea ce ne-a mirat pe toţi. Noi am zis că occidentalii, mai ales americanii ne cer să-i ducem la Constanţa… [să vadă] ce se transportă pe Dunăre. Că era atunci chestiunea Iugoslaviei şi treceau barje întregi cu armament greu sovietic pentru Tito. Americanii erau anunţaţi de către agenţii lor care erau prin ţară şi ne luau pe noi ca translatori. De exemplu am fost la Turnu Severin. Şi ei se apucau cu agentul lor să fotografieze barjele care erau încărcate cu armament greu pentru Iugoslavia.
Deci, noi ofiţerii de legătură formam o unitate specială. În această unitate specială eram patru ofiţeri la americani, tot patru ofiţeri la englezi, doi ofiţeri erau la francezi, şi la ruşi vreo şase ofiţeri. Fiecare grup avea un comandant militar. De exemplu, noi îl aveam [comandant] pe domnul locotenent colonel Prager. Era ofiţer în rezervă, rudă cu arhitectul Prager. A fost arestat în condiţii naive. De trei ori l-a anunţat un ofiţer român: ,,Domnule colonel, plecaţi din Bucureşti! Plecaţi din Bucureşti!” Stătea la Snagov unde avea o vilă, la nişte cunoscuţi…stătea două-trei-patru săptămâni şi venea înapoi. Între timp fusese căutat acasă, căutat în Bucureşti. După ce se linişteau lucrurile, stătea liniştit o lună acasă, apoi iar primea un telefon: “Plecaţi din Bucureşti cât mai urgent!” A treia oară s-a supărat, s-a înfuriat: ,,Dar ce vor cu mine ? Eu nu plec !” Şi a rămas în Bucureşti. A fost arestat de sovietici şi dus a fost. La anchetă a avut nenorocirea să spună că eu fiind cel mai vechi în grad eram comandantul grupului. Eu făceam programul ofiţerilor. A mai declarat că primise ordin de la colonelul american Bishop să nu intervină în cele hotărâte de sublocotenentul Negropontes. Este adevărat că eu aveam acces la etajul trei în casa [agentului britanic] Rică Georgescu de pe strada Batiştei unde era biroul colonelului Bishop. Aici nu avea voie nimeni să intre. Dacă domnul Prager avea ceva de discutat, anunţa telefonic şi de obicei colonelul Bishop cobora şi conversaţia o avea jos. Nu-l ducea sus [în biroul său]. Ruşii, bineînţeles au zis: “Aha… Negropontes e spion!” Şi m-au arestat şi am fost închis mulţi ani în lagărul de la Vorkuta.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 1998]