Aseară a început ediţia aniversară a festivalului Cerbul de Aur. Peste 5.000 de spectatori au urmărit recitalurile din Piaţa Sfatului din Braşov. Detalii aflăm de la redactorul RRA, Bogdan Pavlică.
Reporter: Bogdan Pavlică – Aplauze şi ovaţii pentru cei care au urcat pe scena festivalului de la Braşov, în prima seară a evenimentului – Gala Aniversară Cerbul de Aur 50 de ani. A fost un spectacol impresionant, realizat pe o scenă imensă, aceeaşi pe care au cântat la Cluj cei de la Depeche Mode, cu ceva timp în urmă. Cei peste 5.000 de spectatori prezenţi în Piaţa Sfatului din Braşov au urmărit o retrospectivă a celor 17 ediţii ale festivalului, atâtea câte au fost, îndelung aplaudată, de la Gigliola Cinquetti şi Luminiţa Dobrescu, Corina Chiriac şi Doru Tufiş, până la mai tinerii laureaţi ai Cerbului de Aur: Ovi, Paula Seling, Narcisa Suciu, Silvia Dumitrescu, Proconsul, Răzvan Crivaci, Luminiţa Anghel, Laurenţiu Cazan şi Monica Anghel. Toţi aceştia din urmă s-au strâns la finalul galei pentru un „remember extrem de emoţionant Dan Spătaru”. Au susţinut recitaluri: Gigliola Cinquetti, The Humans, Paulo Bragança – interpretul de fado, cântând şi o melodie din repertoriul Mariei Tănase, şi la final, impresionantă ca de obicei, Andra. A fost un maraton muzical ce s-a prelungit până după ora 1:00 noaptea. Cerbul de Aur 2018 a avut tot ce şi-a dorit la gala aniversară. Aşteptăm, la Braşov, următoarele patru seri dedicate muzicii bune.
Realizator: Radio România este coproducător al Festivalului „Cerbul de Aur”, organizat de televiziunea publică. Vă reamintim că, în această seară, după transmisia meciurilor pe care echipele româneşti le vor susţine în cupele europene de fotbal, veţi putea asculta la Radio România Actualităţi, recitalul susţinut de Loredana./lalexandrescu/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 august