Noaptea Albă a Filmului Românesc are loc astăzi

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc astăzi, ocazie cu care vor fi aduse pe marile ecrane din Bucureşti cele mai bune filme ale anului, dar şi producţii care au făcut istorie. Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie şi Cinemateca Union sunt câteva dintre locaţiile în care vor avea loc proiecţii până târziu în noapte. Astăzi va avea loc lansarea oficială în cinema a celui mai nou film semnat de Paul Negoescu, câştigător la TIFF al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru debut 2013 – „O lună în Thailanda”, care reprezintă povestea unui pierde-vară, o comedie dulce-amară filmată pe străzile Bucureştiului, cu Alexandru Papadopol în rolul principal. O altă premieră este filmul „Dragoste 1. Câine”, regizat de Florin Şerban, cu Cosmina Stratan şi Valeriu Andriuţă în rolurile principale. Printre surprizele ediţiei se numără şi proiecţia „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, propunerea României pentru nominalizările la categoria „Cel mai bun film străin” la Premiile Oscar 2019. Intrarea la proiecţii este liberă. Noaptea Albă a Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 septembrie