Expoziția Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat în România va fi găzduită de Banca Națională a României (BNR) timp de două săptămâni, în Sucursala BNR din strada Lipscani nr. 8 (Palatul Chrissoveloni). Expoziția de la BNR va fi deschisă publicului între 27 septembrie și 10 octombrie 2018, de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00. Lansat în luna aprilie la inițiativa CITR Group, Muzeul Antreprenoriatului subliniază importanța antreprenoriatului românesc pentru economia României și sărbătorește spiritul antreprenorial autohton, cu ocazia Centenarului.
Despre Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat în România:
Expoziția ilustrează, în trei perioade istorice din ultimii 100 de ani, 30 de povești antreprenoriale: 10 antreprenori din perioada 1918 – 1945 (secțiunea Fondatori), 10 povești românești de succes de după ’89 (secțiunea Contemporani) și alți 10 antreprenori care au regândit regulile jocului (secțiunea Noua generație);
Numele celor 30 de antreprenori au fost selectate de un Board al Muzeului, format din reprezentanți ai CITR Group, alături de Dumitru Lăcătușu, Centrul de Consultanță Istorică (curator al categoriei Fondatori), Sergiu Neguț, Maastricht School of Management Romania (curator al categoriei Contemporani) și Dora Surugiu-Kocsolade, The Entrepreneurship Academy (curator al secțiunii Noua generație). Printre criteriile de selecție a poveștilor s-au numărat puterea exemplului, etica în business, sustenabilitatea, implicarea în comunitate și reprezentativitatea geografică;
Numele incluse în secțiunea Fondatori (Ioan Mihail, Tiberiu Eremie, Dimitrie Leonida, Nicolae Malaxa, Dumitru Mociorniță, Petre Georgescu-Delfras, Max Auschnitt, Blaziu Guban, Nicolae Chrissoveloni, Francisc Neuman) au fost selectate în urma unei cercetări riguroase în 17 fonduri arhivistice;
În secțiunea Contemporani au fost incluși Dragoș Anastasiu, Florentin Banu, Doina Cepalis, Horia Ciorcilă, Dragoș și Adrian Pavăl, Felix Pătrășcanu, Ioan Popa, Iulian Stanciu, Dan Șucu și Florin și Măriuca Talpeș;
Din secțiunea Noua generație fac parte Laurențiu Bănescu, Andrei Botescu și Alexandru Manda, Monica Cadogan, Ioan Iacob și Radu Constantinescu, Oana și Vlad Craioveanu, Răzvan Crișan, Mihaela Glăvan, Șerban Radu și Nicoleta Dumitru, Mihai Simiuc și Marius și Dan Ștefan.
Pe lângă poveștile lor, mare parte dintre antreprenori au împrumutat Muzeului obiecte personale, cu valoare sentimentală pentru ei sau pentru business;
Expoziția „Muzeul antreprenoriatului: 100 de ani de antreprenoriat în Româniaˮ, lansată de CITR Group în luna aprilie a acestui an, a fost itinerată la The Entrepreneurship Academy, în cadrul Nopții Muzeelor, în București, apoi în Cluj-Napoca, în luna iulie. Expoziția se întoarce în București și este găzduită de Banca Națională a României (BNR), în perioada 27 septembrie – 10 octombrie, în Palatul Chrissoveloni, o perlă arhitecturală interbelică și un simbol al activității financiare din Bucureștiul începutului de secol XX. Clădirea din Str. Lipscani nr. 8, acum aflată în patrimoniul BNR, a aparținut familiei de bancheri greci Chrissoveloni, care în anul 1848 deschideau prima filială a băncii, în Galați. Nicolae Chrissoveloni este, de altfel, unul dintre cei zece antreprenori interbelici a cărui poveste este ilustrată în cadrul expoziției, în secțiunea Fondatori.
Sinteză: Mariana Drăgoi