Conferinţa Economică de Relaţie Externă şi Parteneriat Ungaro-Român

Florin-Trandafir Vasiloni,

Consul general al României la Gyula

 

Relaţiile economice româno-ungare de azi”

 

Onorat prezidiu; Doamnelor și Doamnelor,

Vă mulțumesc foarte mult pentru invitația de a participa, alături de dumneavoastră, la ediția din acest an a conferinței economice și de parteneriat româno-ungar organizată de dumneavoastră aici, în frumosul oraș Bichişciaba.

Subiectul în legătură cu care mi s-a cerut să vorbesc este un subiect la care ţin foarte mult, deoarece, în opinia mea, relațiile economice bilaterale oferă foarte multă substanță legăturilor dintre România și Ungaria.

În calitatea mea de consul general al României la Gyula, într-una dintre țările pe care noi, în România, o considerăm Partener Strategic, este o plăcere să vorbesc despre relațiile bilaterale dintre România și Ungaria.

Și aici aș dori să subliniez, încă de la început, că în România suntem foarte atenți și restrictivi atunci când folosim termenul de „Partener Strategic” pentru a caracteriza calitatea foarte ridicată a legăturilor noastre cu o altă tară.

Vorbim despre un grup foarte select. În momentul de față, România folosește expresia de „Partener Strategic” doar în legătură cu opt țări, iar Ungaria este una dintre aceste țări.

România și Ungaria sunt mai mult decât vecini. Suntem aliați și facem parte din aceeași familie politică trans-atlantică.

Drept urmare, avem o coordonare politică strânsă atunci când vorbim despre agenda europeană și relațiile internaționale, avem o cooperare militară puternică, relații culturale intense și, evident, o cooperare economică foarte dinamică și importantă.

Așa cum s-a menționat și în anii precedenți, criza economică și financiară internațională cu care ne-am confruntat și cu ale căror consecințe continuăm să ne confruntăm, i-a ajutat pe antreprenorii români și unguri să se redescopere.

În anul 2017, schimburile comerciale bilaterale au ajuns la 8,58 miliarde euro, din care 2,94 miliarde euro exporturi româneşti şi 5,64 miliarde euro importuri din Ungaria. Se remarcă deficitul foarte mare pe această relaţie, respectiv 2,7 miliarde euro – în creştere cu peste 600 milioane euro faţă de anul 2016.

La 30 iunie 2018, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 4,27 miliarde euro (creștere cu 0,61 % față de aceeași perioadă din 2017), din care exportul 1,54 miliarde euro (creștere cu 5,4%) și importul 2,72 miliarde euro (scădere 1.92%). Soldul balanței comerciale a rămas negativ, respectiv -1,18 miliarde euro.

Ungaria rămâne, în continuare, partenerul comercial cu care România înregistrază, după China, cel mai mare deficit comercial la nivel global.

Majorarea deficitului comercial se datorează, în mare parte, creșterii importurilor din Ungaria de: produse ale regnului animal (+10,0%), produse alimentare (+4,2%), produse minerale – combustibil (+46,5%), produse ale industriei chimice (+9,7%), materiale plastice în special produse din cauciuc (+19,1%), materiale textile și articole (+16,4%), metale comune și articole din acestea – aluminiu (+13,5%), mașini, aparate și echipamente electrice (+4,8%), vehicule (+33,7%).

Concomitent cu majorarea achizițiilor de pe piața ungară, au scăzut vânzările de produse românești către Ungaria de produse alimentare (-8,3%), produse minerale      (-5,2%), materiale plastice, cauciuc și articole (-35,1%), vehicule și echipamente de transport (-22,2%).

Aceste reduceri au fost, ca valoare, mai mari decât majorările exportului românesc de produse ale regnului animal (+14,1%), produse ale regnului vegetal (+29,0%), produse chimice (+32,1%), materiale textile (+8,9%), metale comune și articole (+20,3%), instrumente, aparate optice (+29,7%), mașini, aparate și echipamente electrice (+1,4%), etc. contribuind astfel la adâncirea deficitului comercial.

Cea mai mare pondere în totalul exporturilor româneşti o reprezintă secțiunea maşini, aparate şi echipamente electrice (30,2%), urmată de grupele metale comune și articole metalice (11,4%), vehicule și echipamente de transport (11,0%), produse minerale (7,7%), mase plastice, cauciuc și articole (6,9%).

La import, ponderea cea mai mare o deţin secţiunile maşini şi aparate electrice (24,2%), produse ale industriei chimice (12,3%), mase plastice și articole, cauciuc (8,5%), produse minerale (7,6%), produse ale regnului vegetal (7,4%), vehicule, echipamente de transport (7,0%).

România reprezintă pentru Ungaria, cea de a doua piață pentru exporturile sale, după Germania.

Pentru România, Ungaria este a patra piață pentru exporturile noastre și este a treia sursă de importuri.

Comerțul bilateral cu Ungaria, reprezintă aproximativ 6,49% din comerțul exterior românesc.

Pentru a putea asigura o dezvoltare sustenabilă comerțului nostru bilateral, trebuie să facem eforturi pentru ca, în paralel cu creșterea comerțului nostru bilateral, să micșorăm acest deficit comercial, iar pentru a obține rezultate pozitive în acest sens, dumneavoastră, cei care activați în cadrul Secțiunii Ungaro-Române a Camerei de Comerț și Industrie a Ungariei, jucați un rol foarte important.

În comerţul bilateral ne propunem să atingem, în următorii ani, o valoare a schimburilor comerciale bilaterale de peste 10 miliarde euro, cu un raport mai echilibrat între exporturile româneşti şi cele ungare.

Diversificarea schimburilor comerciale este un alt obiectiv al relaţiilor bilaterale. Analizând structura schimburilor comerciale se observă că sunt doar trei grupe de produse care contribuie cu peste 60% la comerţul bilateral (atât în ceea ce priveşte exportul, cât şi importul) respectiv maşini şi aparate electrice, produse agroalimentare şi produse ale industriei chimice. Restul produselor au ponderi mici sau foarte mici în structura comerţului bilateral.

În acest context, este important ca, în completarea muncii pe care dumneavoastră, cei de la Secțiunea Ungaro-Română a Camerei de Comerț și Industrie a Ungariei o realizați, să vină  Asociația Oamenilor de Afaceri Româno-Ungari de la Budapesta (RoCham) un fel de cameră bilaterală de comerț și industrie, și să ajungă acolo unde dumneavoastră nu puteți ajunge.

Totuși, atunci când vorbim despre relațiile economice bilaterale, nu ne referim doar la comerț. Un rol important îl joacă și investițiile reciproce în economiile noastre.

Conform statisticii BNR, la 31 decembrie 2016, Ungaria se situa pe locul 15 după ponderea deţinută în soldul investițiilor străine directe (ISD), respectiv 1,4% cu o valoare de 965 milioane euro. Acest sold reprezintă aportul la capitalurile proprii, inclusiv profitul reinvestit, la care se adaugă creditul net al întreprinderilor investiție străină directă.

Totodată, Ungaria ocupă locul 15 și ca pondere în soldul ISD în întreprinderi greenfiled, la 31 decembrie 2016, respectiv 1,4% cu o valoare de 555 milioane euro.

Conform datelor ONRC, în perioada decembrie 1990 – 31.08.2018, au fost înregistrate în România 13.680 societăţi comerciale cu participare ungară la capitalul social, reprezentând un capital total investit de 945,56 milioane euro (2,14% din total capital social străin investit în România). Ungaria ocupă locul 13 în clasamentul investitorilor străini din țara noastră.

OTP Bank este cea mai mare bancă din Ungaria, parte a OTP Bank Group, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa Centrală şi de Est. Instituţia financiară este de peste 10 ani prezentă pe piaţă din România.

Richter Gedeon Prezenţa grupului Richter în România este integrată în mod vertical, Grupul Richter are peste 1.400 de angajaţi în România.

MOL România Petroleum Products operează o reţea de benzinării formată din peste 200 de staţii în toată ţara şi are o cotă de piaţă de peste 19%, fiind implicată (prin subsidiara FGSZ) în construirea interconectorului Arad-Szeged, investind peste 15 milioane de euro anual în modernizarea infrastructurii sale logistice din România, iar recent, a început să se implice în activităţi de explorare a hidrocarburilor din România. MOL a ajuns al treilea jucător pe piaţa distribuţiei de MOL Romania PP participă şi la proiectul de electro-mobilitate NEXT-E iniţiat de Agenţia Executivă a Uniunii Europene pentru Inovare şi Reţele.

Danubius Hotels Group a investit peste 7 milioane de euro în renovarea hotelurilor Danubius Health Spa Resort Sovata, Danubius Health Spa Resort Bradet şi Hotel Făget, cele trei hoteluri reprezentând în ultimii ani opţiunea numărul unu în ceea ce priveşte cazarea în staţiunea Sovata. Synexus a deschis un centru de cercetare în domeniul medical, la Bucureşti.

Grupul UBM intenţionează să stabilească o investiţie agricolă cu cel mai mare capital ungar până în prezent în România. Ca urmare a investiţiei în valoare totală de 15 milioane EUR, prin utilizarea creditului de la Eximbank, se creează cel mai mare mixer de furaje independent (nu de integrare proprie). Cu o capacitate de 30 de tone pe oră şi 220.000 de tone pe an, centrala va fi una dintre cele mai mari instalaţii de alimentare din regiune cu una dintre cele mai moderne tehnologii din Europa.

Prin alocarea unei noi aeronave, Wizz Air a investit suplimentar 100 mil. euro la baza din Bucureşti, iar numărul total de angajaţi din România urmează să depășească 600.

Grupul MVM investeşte în domeniul energiei pe piaţa românească.

Investiții/dezvoltări imobiliare de circa 250 mil.euro făcute în România (București, Cluj Napoca, Brașov, Constanța) de Grupul TriGranit din Ungaria.

Succesele înregistrate de aceste companii ungare, precum și experiențele pozitive ale unor companii mici și mijloci ungare care operează în România, reprezintă, în opinia mea, exemple pozitive care sper să determine și alte companii ungare să investească în România.

Capitalul ungar este binevenit în România și sper să vedem tot mai multe companii ungare interesate în valorificarea potențialului de cooperare cu toate regiunile României.

De altfel, nu sunt mulți cetățeni ungari care cunosc faptul că principalul port maritim folosit de Ungaria în derularea comerțului său exterior este Constanța.

Suntem foarte mândri de poziția pe care portul Constanța o ocupă în comerțul exterior ungar și sper ca această poziție să se consolideze și mai mult pe viitor, mai ales în contextul actualei politici de deschidere spre est promovate de guvernul ungar.

Investiţiile româneşti în economia ungară se ridică, în prezent, la aproximativ 160 milioane euro şi se estimează ca, în următorii ani, acestea să crească semnificativ. În Ungaria sunt înregistrate peste 7.700 societăţi cu capital românesc, dintre care amintim:

DIGI, parte a grupului RCS&RDS, a devenit, din luna septembrie 2017, al patrulea operator de telefonie mobilă din Ungaria după obţinerea unei concesiuni, pe 20 de ani, urmând ca ulterior să investească aprox. 32 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii necesare oferirii unor servicii de calitate pentru clienţi.

În august 2016, TTS Grup – liderul transportului pe Dunare în România, care deține compania Navrom Galați – a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni (51%) al transortatorului Plimsoll Kft din Ungaria într-o tranzacţie de 6 milioane euro.

Compania Automobile Dacia continuă să se bucure de încrederea clienţilor săi ungari şi să-şi sporească vânzările pe această piață.

eMAG a reuşit, la scurt timp după intrarea sa pe piaţa ungară, să ocupe o pondere importantă pe piaţa vânzărilor on-line. Observam lărgirea paletei produselor electronice și IT&C vândute de firma românească EVOLIO pe platforma online www.emag.hu.

În februarie 2017, compania Rulmenți Bârlad a achiziționat 49% din capitalul societății New MGM Company din Ungaria contra sumei de 3,43 milioane euro. Rulmenți Bârlad este membră a Grupului URB deținut de holdingul turc Kombassan.

Firma Melsam Construction SRL, în consorțiu cu compania Futureal din Ungaria, construiește blocuri de locuinţe în Budapesta. Forța de muncă și o parte din materialele de construcții sunt aduse din România. În cursul anului 2017, Musette România a deschis, la Budapesta, cel de-al treilea magazin de desfacere încălțăminte. Brandul românesc de încălțăminte Il Passo urmează să deschidă la Budapesta, în cursul anului 2018, spații de comercializare pentru produsele sale.

Compania Tarom a semnat un acord de parteneriat pentru furnizarea de servicii cargo cu Poșta ungară și FunAir.

Deși sunt conștient de faptul că, timpul de care dispun astăzi nu îmi permite să fac o prezentare exhaustivă a unei relații atât de dinamice precum este relația noastră economică bilaterală, nu aș dori să închei discursul meu fără a menționa importanța cooperării noastre economice, și anume, cooperarea transfrontalieră prin programul HU-RO 2014-2020.

Pe parcursul negocierilor, partea română a insistat foarte mult pe promovarea cooperării în îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite cetățenilor români și ungari din zonă, modernizarea infrastructurii de intervenție a serviciilor de urgență de genul SMURD, valorificarea potențialului geotermal al regiunii și alte inițiative menite să crească potențialul economic al celor opt județe.

Sperăm să atingem, împreună aceste obiective.

După cum vedeți, rezultatele cooperării economice româno-ungare sunt excelente, fie că vorbim despre comerț, investiții sau cooperare transfrontalieră, dar acest lucru nu înseamnă că ne putem permite să ne culcăm pe cununa cu lauri sau să fim mai puțin ambițioși.

Dimpotrivă, trebuie să continuăm să investim puternic în această cooperare bilaterală pentru a crește competitivitatea economiilor noastre și nivelul de bunăstare al societăților noastre.

Guvernul român va continua să colaboreze cu guvernul ungar în dezvoltarea unor proiecte de infrastructură majoră menite să stimuleze legăturile economice, precum ar fi construcția autostrăzilor și modernizarea căii ferate între București și Curtici, de unde se va face legătura cu Budapesta.

Încheind pe acest ton optimist, doresc să mulțumesc, din nou, organizatorilor pentru invitația adresată mie și să vă doresc succes în întâlnirile pe care le veți avea astăzi.