Comisarii europeni pentru dezvoltare regională, Corina Creţu şi pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger participă astăzi la Bucureşti la conferinţa la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune, în baza căreia se acordă bani europeni pentru regiunile şi ţările, cu decalaje mari de dezvoltare faţă de media europeană. De la Palatul Parlamentului, redactorul nostru, Andrei Şerban vine acum, în direct cu mai multe informaţii despre acest eveniment, programat să înceapă chiar la această oră. Bună dimineaţa!
Reporter: Bună dimineaţa! Suntem în a doua zi a conferinţei privind fondurile europene. Ieri, comisarul european, Corina Creţu preciza că trăieşte să ofere sprijin pentru absorbţia fondurilor europene şi din acest motiv lansează o serie de avertismente în legătură cu domeniile în care există probleme în România. Corina Creţu a mai amintit că viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 prevede un supliment financiar de zece procente pentru România, Bulgaria şi Grecia, ceea ce înseamă că ţara noastră va avea mai mulţi bani europeni decât până acum. Corina Creţu a arătat că România trebuie doar să trimită proiecte pentru a folosi banii europeni şi că doreşte să ştie clar dacă guvernul mai vrea fonduri europene pentru a construi spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova. La conferinţă sunt aşteptaţi astăzi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea şi premierul Viorica Dăncilă, alături de comisarii europeni pentru politică regională, Corina Creţu şi pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger./roprea/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 octombrie)