Iubit pentru mesajele pe care le transmitea şi respectat pentru ceea ce reprezenta în sine, Radioul public a fost, de la naşterea sa cu 90 de ani în urmă, prietenul apropiat al românilor. Le-a împărtăşit bucuriile şi temerile, i-a informat, i-a amuzat, i-a învăţat. Generaţii întregi de reporteri, redactori, operatori, tehnicieni, ingineri au trebăluit pentru ascultători, în clădirea veche din strada Fântânii şi în cea nouă din strada Nuferilor – apoi General Berthelot – zile, luni, ani, zeci de ani. Priceperea, creativitatea şi puterea lor de muncă au hrănit spiritul românilor aproape un secol. După ce şi-au încheiat activitatea, oamenii Radioului ne-au mai lăsat un dar preţios, pe care noi l-am păstrat în Arhiva de istorie orală: povestirile lor despre vremurile în care lucrau pentru bunul mers al programelor…
În 1963 ziaristul de presă scrisă Valeriu Negru devenea reporter la radiojurnal. După o scurtă perioadă de activitate la Televiziune, în 1968 se reîntorcea ca redactor în studiourile din strada Nuferilor unde avea să lucreze ani de zile la nou înfiinţatul program de dimineaţă, de la 7 la 9. În anii ’70 ocupa postul de redactor şef adjunct şi în această calitate a putut contribui la modernizarea programelor de ştiri al Radioului.
„În toată această perioadă, am contribuit – nu eu singur, recunosc, cu toată echipa, cu George Ionescu care mi-era şef, cu Preda, cu Brateş, cu Naciu, cu Rodica Madoşa, cu Corbea – la modernizarea emisiunilor, radiojurnalul în primul rând. Se făcea radiojurnalul pe vremea aceea după Agerpres, nu după surse proprii şi revista presei se făcea după Scânteia, se citea articol de fond din Scânteia, încă se mai păstra acest obicei. Era Poalelungi redactor şef, care era un om cinstit şi cumsecade, dar încuiat -îmi pare rău să spun aşa despre el, că îl simpatizam.
Se obişnuia, când se adunau pentru o ştire Agerpres, se aduna toată conducerea s-o vizeze. Eu m-am mirat. Într-o zi, când eram de serviciu la radiojurnal împreună cu Ticu Brateş şi Silviu Bucan, pe care îl cunoşteam de la Scânteia, a venit o ştire de la Agerpres şi am rezumat-o şi ne-am dus la Silviu Brucan să întrebăm ce să facem. Ne-a spus ce să facem şi pe urmă ne-am dus tot la el să ne-o vizeze. Silviu Brucan ne-a spus: <Măi, eu v-am spus ce să faceţi! Ori n-aţi făcut ce-am spus eu ori… ce mă mai întrebaţi?> A fost o primă lecţie de gazetărie radiofonică liberă, de răspundere proprie! […]
Lavric care era un gazetar modern, cu o gândire modernă şi care o alesese pe Victoria Andrei să facă această emisiune, am început cu Victoria Andrei emisiunea Orele Dimineţii, Muzică şi actualităţi, construită în jurul radiojurnalului de la ora 7 pe care îl consideram cel mai important radiojurnal. Aveam ideea să construim toată emisiunea în jurul unui radiojurnal, consideram că emisiunile trebuie să fie construite în jurul unui radiojurnal, cel de dimineaţă, cel de la prânz şi cel de seară. Şi în jurul lor am construit emisiunile complexe. […] Emisiunile conţineau în primul rând ştiri şi muzică, corespondenţe din ţară şi de peste hotare, aveam încă corespondenţi peste hotare, împreună cu Agerpresul, ne lăsaseră corespondenţi comuni peste hotare. […] Mai aveam “Sfatul medicului”, printre altele, Revista presei, Calendarul săptămânii, pe care la un moment dat îl prezentam chiar eu, Radiojurnal, Corespondenţe din ţară.
De la 1 la 3 era concepută ca o emisiune construită în jurul radiojurnalului de la ora 1 care era al doilea jurnal important al zilei. Şi l-am conceput ca pe o emisiune de transmisii directe din ţară. Prima emisiune trebuia să fie făcută de la Galaţi, de pe Şantierul Combinatului Siderurgic Galaţi. Dar a fost un eşec, n-a avut loc pentru că a avut loc un accident, iar Ceauşecu care era zgârcit nu dăduse destui bani pentru reparaţii. A fost nevoie ca prima emisiune să fie la Poiana Mare, o făceam cu Victoria Andrei împreună. […]
Răspundem ascultătorilor, de asemenea o emisiune creată în vremea mea, o făceam cu Ion Ghiţulescu împreună, pe care pe vremea aia îl socoteam cel mai talentat om din Radio, din redacţia mea, nu din Radio, că Paul Grigoriu era cel mai… dar nu era în redacţia mea, era la doamna Roman pe care nu vroiam să o necăjesc certându-l pe Paul Grigoriu. O făceam cu Ghiţescu împreună. Organizasem în aşa fel lucrurile, încât în aceeaşi dimineaţă să primească… apăruse o hotărâre a C.C. pentru rezolvarea cererilor oamenilor muncii. Am folosit acest prilej pentru a crea emisiunea Răspundem ascultătorilor. Îmi organizasem în aşa fel încât dimineaţă primeau răspuns întrebările şi peste două ore se dădeau răspunsurile: aveam un sistem de legături cu ministerele şi cu organizaţiile de partid… ministerele, mai ales, în aşa fel create încât în două ore dădeam răspunsurile. Înregistram şi întrebările, difuzam şi întrebările, chiar dacă erau injurioase la adresa Radioului, nu era nici o chestie. Ţin minte că am avut un ademenea succes încât a trebuit să vină… Centrala de la telefoane a trebuit să suplimenteze posturile, pentru că aveam prea puţine posturi pentru câte întrebări veneau! Şi ardea Centrala Victoria din cauza supraaglomerării apelurilor! Au venit ei singuri să ne instaleze posturi suplimentare.
De asemenea, am amintiri despre momentul când a primit [George Emil] Palade Premiul Nobel. Eram de serviciu la radiojurnal când a venit ştirea pe France Presse că a primit Palade Premiul Nobel. Împreună cu Cosma Teoharie am organizat aşa fel încât să-l căutăm pe Palade, aveam încă dreptul să facem convorbiri internaţionale, pe răspunderea mea, de pildă. Să-l căutăm pe Palade… l-am găsit în Canada tocmai, unde era în concediu. Şi el a fost mulţumit, pentru că a fost primul care l-a felicitat… a primit vestea de la Radio România. Cred că a fost nemulţumită Ceauşeasca, pentru că ea vroia să primească Premiul Nobel şi de atunci ni s-a tăiat dreptul la convorbiri internaţionale, ni s-a… numai <organele superioare> aveau dreptul să aprobe convorbirile internaţionale!
Despre crainici… Am transformat crainicii în redactori… şi invers, dacă se poate spune aşa, şi redactorii în crainici, pentru că am dat drumul liber la microfon redactorilor – asta a fost o noutate. Era un crainic foarte talentat, Speranţă îl chema, George Speranţă. Foarte talentat, dar avea o voce, după părere mea, nepotrivită pentru ştiri, era o vece funebră, prea gravă, transmitea ştiri grave. Or, radiojurnalul nu conţinea numai ştiri grave, numai catastrofe şi război şi morţi şi înmormântări şi am atras pe crainici în redacţie. A trebuit să aduc şi voci de crainici şi să-i transform în redactori. Speranţă s-a împotrivit din păcate, îmi pare rău s-o spun. În schimb, au acceptat Doina Andrieş, Nicolae Adrian şi alţi câţiva. I-am transformat în redactori şi nu le-a părut rău. În acelaşi timp, am dat redactorilor dreptul de a ieşi pe post. Victoria Andrei, Dorina Crăciun Lipova, Rodica Madoşa, au fost primele redactore care au ieşit pe post. Am ales acei redactori care aveau voci potrivite, am ales acei gazetari care aveau voci potrivite pentru radiojurnal şi în acelaşi timp calităţi intelectuale deosebite.”
[Interviu de Virginia Călin, 1998]
