Ambasada Franţei a premiat patru asociaţii româneşti

Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie şi asociaţiile ‘Sprijinirea Integrării Sociale’, ‘Funky Citizens’ şi ‘SOS Satele Copiilor’ sunt câştigătoarele unui apel la proiecte, destinate societăţii civile implicate în susţinerea drepturilor şi libertăţilor copiilor şi a egalităţii de gen, organizat de Ambasada Franţei în România. Premiile, care constau în subvenţii în valoare de patru mii de euro, au fost decernate în această seară, în cadrul unei ceremonii care a avut loc, în prezenţa Ambasadoarei Franţei la Bucureşti, Michele Ramis. Ea a salutat dinamismul asociaţiilor din România care vin cu numeroase iniţiative şi joacă un rol important în mobilizarea şi structurarea vieţii publice din ţara noastră./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie