Continuă protestul taximetriştilor din Timişoara

Taximetriştii din Timişoara continuă protestul declanşat ieri împotriva companiei Uber. Câteva zeci de persoane purtând afişe şi pancarte s-au strâns în această dimineaţă în faţa Palatului Administrativ, cerând autorităţilor să ia măsuri care să-i protejeze de concurenţa considerată neloială a celor care prestează serviciile denumite ridesharing. Ieri, taximetriştii au protestat în faţa Primăriei Timişoara, după ce anterior Asociaţia Banat Taxi, împreună cu mai multe firme de profil au acţionat în judecată divizia Uber din România, pe care o acuză că funcţionează ilegal, transmite corespondentul nostru, Alina Bujancă./aionescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 noiembrie)