În memoria eroilor jandarmi căzuţi în masacrul de la Otopeni

În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 patruzeci de militari ai unităţii din Câmpina şi câţiva civili au fost ucişi la Otopeni, fiind consideraţi terorişti după ce fuseseră chemaţi să întărească apărarea aeroportului. Tragicul eveniment va fi comemorat printr-o ceremonie şi o slujbă religioasă la Monumentul Eroilor Jandarmi de la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Otopeni.

*

Manifestările dedicate celor 25 de ani de la revoluţia din decembrie 1989 continuă şi astăzi în capitală, cu o ceremonie şi o slujbă religioasă la Monumentul Eroilor Jandarmi de la Aeroportul Otopeni. Suntem în direct acum cu redactorul nostru Cătălin Purcaru, care se află acolo.

Reporter: Bun găsit! Ceremonia trebuie să înceapă dintr-un moment în altul. După intonarea imnului naţional se va ţine un moment de reculegere în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în decembrie ’89. Urmează o slujbă religioasă, oficiată de un sobor de preoţi şi depuneri de coroane la Monumentul Eroilor Jandarmi. La ceremonie participă reprezentanţii Jandarmeriei Române, veterani de război, dar şi familiile celor care şi-au pierdut viaţa în ziua de 23 decembrie 1989. În dimineaţa acelei zile, 40 de tineri ai Şcolii de Subofiţeri de la Câmpina au murit împuşcaţi de dispozitivele de apărare ale Aeroportului Otopeni. Tinerii militari au fost chemaţi să întărească apărarea aeroportului. În ambuscada care s-a creat atunci, alături de cei 40 de militari şi-au pierdut viaţa şi civili, angajaţi ai Aeroportului Otopeni.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 decembrie