Marți, 27 noiembrie 2018, la Dôme des Invalides din Paris, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” alături de Ansamblul Instrumental din Paris, dirijat de Christian Ciucă, a deschis, printr-un concert vocal-simfonic, Sezonul Cultural România – Franța 2019. Evenimentul a fost urmat de turneul internațional cu alte 4 concerte la Paris, Lyon, Bordeaux și Geneva.
,,Puțini știu că anul acesta se împlinesc 50 de ani de la primul turneu pe care Corul Madrigal l-a desfășurat în Franța, la invitația președintelui Charles de Gaulle. Și, iată, se află din nou aici, în cadrul Sezonului România – Franța 2019, care reprezintă o normalitate a comunicării, normalitatea dialogului; este pur și simplu o grijă, o dragoste de a cultiva comunicarea pe toate planurile, între o cultură și alta.” – a declarat Ion Marin, Director de onoare al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Fondator al Programului Național Cantus Mundi, prezent la concertele din Paris.
În 27 noiembrie, la Dôme des Invalides din Paris, a avut loc primul concert al turneului, care a deschis oficial Sezonul. Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, sub coordonarea dirijoarei Anna Ungureanu, a interpretat alături de Ansamblul Instrumental din Paris, dirijat de Christian Ciucă, „Requiem”-ul lui Gabriel Fauré.
„Este o mândrie că ansamblul coral Madrigal a fost azi aici, alături de maestrul Christian Ciucă. Un moment de o importanță majoră, demn de amploarea acestor clipe extraordinare pe care le trăim aici, la debutul în Sezonul România-Franța 2019, dar și al aniversării a 100 de ani de Românie reîntregită. Este un moment magic, nodal.” – a spus istoricul Adrian Niculescu.
Pe 28 noiembrie, sub conducerea Annei Ungureanu, ansamblul a concertat la Catedrala St. Clotilde și pe 29 noiembrie vocile emblematice ale madrigaliștilor au răsunat în Biserica Saint Martin d’Ainay din Lyon.
,,Un concert excepțional, momente unice de o emoție estetică deosebită. Să auzi Corul Madrigal îți evocă atâta frumusețe, atâta emoție îți stârnește încât cuvintele sunt mult prea palide ca să poată descrie tot ceea ce trăiești ascultând acești minunați muzicieni, care formează Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Felicitări din tot sufletul!” – a declarat Anca Opriș, Consul General al României la Lyon.
Ziua Națională a României unite a fost celebrată printr-un concert susținut în Biserica Notre-Dame din Bordeaux. Momentul a fost împărtășit cu peste 2.000 de români care au urmărit transmisiunea în direct pe contul de social media.
Toate concertele din Franța au fost incluse în programul cultural al Sezonului diplomatic Franța – România 2019. Turneul internațional al prestigiosului cor românesc s-a încheiat prin concertul din 3 decembrie, susținut la sediul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale din Geneva. În același loc, cu 2 ani în urmă, Corul Madrigal a primit distincția de Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii.
Anul aniversar Madrigal 55 se va încheia cu tradiționalul turneu național de Crăciun, pe care Corul Madrigal îl va susține, în perioada 8 – 20 decembrie, alături de sute de copii din Programul Național Cantus Mundi în orașele București, Slatina, Brașov, Cluj și Ploiești. În prezent, Programul Național Cantus Mundi reunește peste 1.000 de coruri din toată țara, care se implică în toate programele și proiectele corale de la nivel național.
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. Anul acesta, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a împlinit 55 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.
Organizatori: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Ministerul Afacerilor Externe, Consulatul General al României la Lyon, Consulatul onorific al României la Bordeaux, Misiunea Permanentă a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva şi Organizaţiile Internaţionale cu sediul în Elveţia