„Radiojurnal” – Realizator: Laurenţiu Văduva – Câteva zeci de persoane au protestat, ieri, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, după ce un copil în vârstă de un an, care fusese internat în această unitate, cu febră, a ajuns în moarte cerebrală la un spital din capitală. Într-o intervenţie la un post de televiziune, ministrul sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că Direcţia de Sănătate Publică a început o anchetă în acest caz şi a adăugat că, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia vor fi pedepsiţi.
Sorina Pintea: Am avut o discuţie cu părinţii băieţelului şi cu bunicul şi i-am asigurat că îmi voi da tot concursul pentru a putea afla adevărul şi îi asigur încă o dată de acest lucru. Direcţia de Sănătate Publică, inspectorii deja au făcut primele cercetări acolo. Părinţii copilului ne-au pus la dispoziţie nişte înscrisuri. Am luat legătura cu CNAS pentru a putea trimite şi de acolo Corpul de Control. Iar dacă, din punct de vedere al actului medical, se constată inadvertenţe, din punctul nostru de vedere, urmează plângerea penală. Pe de altă parte, eu cred că trebuie să ascultăm şi partea cealaltă, să vedem exact cum stau lucrurile. Dar cine este vinovat cu siguranţă va plăti./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 ianuarie)