Poliția din Arizona informează că a arestat un asistent medical, după ce o pacientă aflată în stare vegetativă, internată la o instituție de îngrijire, a născut. Suspectul este Nathan Sutherland, în vârstă de 36 de ani. El a lucrat la clinica Hacienda Healthcare şi este acuzat de mai multe agresiuni sexuale și de abuzuri asupra unui adult vulnerabil. Pacienta de 29 de ani, care se afla în îngrijirea clinicii de când era copil, a născut pe 29 decembrie. Personalul de la clinică a declarat că nu s-a ştiut de sarcina pacientei până când aceasta a intrat în travaliu. După naștere, a fost demarată o investigație a poliției în legătură cu agresiunea sexuală și au fost colectate probe de ADN de la personalul de sex masculin. Autoritățile au declarat că Sutherland este asistent medical autorizat şi a fost responsabil de îngrijirea victimei în momentul în care a avut loc abuzul./aboboc/fcostea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 ianuarie