Este neîndoios faptul că, pentru presa internaţională, alocuţiunea preşedintelui american Donald Trump cu privire la starea Uniunii este evenimentul cel mai important. „Pentru Trump, starea Uniunii e un spectacol, iar el e pregătit pentru asta”, titrează cotidianul american „The New York Times”. „Bucuraţi-vă! Preşedintele nu face nimic”, este de părere „The Washington Post”, referindu-se la acelaşi eveniment. Un alt ziar american, „Los Angeles Times”, aminteşte că, „pe fondul unui guvern divizat, Trump spusese că discursul său cu privire la starea naţiunii va pleda pentru unitate”. Dar în Europa, două ziare franceze au alte opinii: cotidianul „Le Figaro” consideră că „alocuţiunea lui Trump a survenit într-un moment foarte dificil pentru preşedinţia americană”. Iar ziarul „Ouest-France” consideră că „Trump şi-a prezentat bilanţul în faţa unei Uniuni sceptice”.
În lume însă se ivesc noi probleme. Un ziar rusesc, „Moskovskii Komsomoleţ”, informează că, „marţi, ministrul apărării, Serghei Şoigu, a ordonat armatei să înceapă să elaboreze noi sisteme de rachete, astfel încât proiectele să fie finalizate până în anul 2021”. „Partenerii noştri americani au anunţat că îşi suspendă participarea în tratatul convenit, drept care, vom acţiona şi noi în consecinţă”, ar fi declarat şi preşedintele rus Vladimir Putin, citat de agenţia de presă RIA Novosti. Iar cotidianul britanic „Daily Express” trage un semnal de alarmă: „Numărătoarea inversă pentru cel de-Al Treilea Război Mondial”: Rusia dezvăluie că plănuieşte noi rachete de temut până în 2021″.
În Europa, problemele se înmulţesc, dar, desigur, Brexitul britanic rămâne în prim-plan. „Mâine, premierul Theresa May se duce la Bruxelles pentru noi convorbiri cu Juncker, preşedintele Comisiei Europene”, anunţă ziarul britanic „Evening Standard”. Cotidianul „The Guardian” o citează pe Arlene Foster, preşedinta Partidului nord-irlandez al Democraţilor Unionişti, care afirmă că „intransigenţa Uniunii Europene ar putea duce la un Brexit fără acord”. Iar în britanicul „Daily Express”, Juncker dă asigurări: „Nu suntem proşti!”.
Nici România nu este uitată. Tot britanicul „The Guardian” informează că, „în pofida opoziţiei ministrului român al justiţiei, Laura Codruţa Kövesi este favorită în cursa pentru ocuparea postului de procuror al Uniunii Europene”. Pe de altă parte, portalul European Interest descurajează, explicând „de ce ar putea fi amânată adoptarea monedei euro în România”, el estimând că „evenimentul este cu cel puţin un an sau doi mai departe comparativ cu data anunţată de premierul Viorica Dăncilă, care stabilise evenimentul pentru ianuarie 2024”.
În sfârşit, poate că de bun augur pentru întreaga lume este vizita istorică pe care Papa Francisc a efectuat-o în Peninsula Arabă. Americanii de la Fox News au citat comisia care acordă premiile Nobel şi care ar fi declarat că „semnificaţia vizitei papale în regiune este imposibil de exagerat”. Oficiosul Vaticanului, „Osservatore Romano”, opinează că „pacea a devenit operaţională şi contagioasă”. Iar „Khaleej Times”, un ziar din Abu Dhabi, notează: „Aproximativ 180.000 de oameni s-au adunat ieri, pe Stadioul Zayed, ca să asiste la slujba papală. A fost un moment de sărbătoare, bucurie şi veneraţie”.
Alexandru Danga