– Casa Regală
* Curtea de Argeş: O serie de evenimente dedicate centenarului morţii regelui Carol I vor avea loc în perioada 6 – 8 octombrie în Bucureşti, Sinaia, Curtea de Argeş şi Alexandria. Astăzi, de la ora 11:00, în Catedrala Arhiepiscopală a Mânăstirii Curtea de Argeş, va fi ridicată o rugăciune de către arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, în locul unde odihnesc regii şi reginele României, la eveniment urmând a fi prezenţi principesa Margareta şi principele Radu, reprezentanţi ai autorităţilor locale, membri ai Casei Regale
– Justiţie
* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă o cerere a primarului Constanţei, Radu Mazăre, de ridicare a controlului judiciar într-un dosar în care este cercetat de DNA pentru fapte de corupţie
* Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au amânat pentru astăzi pronunţarea deciziei definitive în dosarul Rompetrol
– Învăţământ, Cercetare
* Timişoara: Cea de-a XV-a ediţie a RIUF – Romanian International University Fair, la care participă reprezentanţi ai universităţilor din România şi din străinătate, şcoli de limbi străine şi asociaţii studenţeşti – la Hotel Continental
– Cultură
* Conferinţa de presă organizată de Teatrul Nottara cu prilejul deschiderii celei de-a II-a ediţii a Festivalului internaţional de teatru Fest(in) pe Bulevard (11-18 oct.) – ora 11:00, la Teatrul Nottara
* Conferinţă de presă prilejuită de vernisajul expoziţiei semnată de Ştefan Râmniceanu – ora 14:00, la Atelier Râmniceanu, Drumul Codrii Cosminului nr. 39
* Muzeul Naţional Cotroceni organizează deschiderea oficială a expoziţiei permanentă „Biserica Mănăstirii Cotroceni. Istorie, spiritualitate şi artă” – ora 18:00, la Muzeul Cotroceni, în Spaţiile Medievale. Evenimentul este prilejuit şi de împlinirea a cinci ani de la sfinţirea noii biserici Cotroceni, în octombrie 2009, şi de sărbătorirea celui de-al doilea hram „Sfinţii Mucenici Serghie şi Vach”, care se prăznuiesc astăzi
* Vizionarea de presă a filmului Q.E.D., în regia lui Andrei Gruzsniczki – ora 20:00, la Cinema Union
* Evgeni Plushenko şi Edvin Marton, alături de invitaţii lor, susţin spectacolul „Gala Kings on Ice” – ora 20:00, la Sala Polivalentă
* Gura Râului, jud Sibiu: În perioada 27 septembrie – 15 octombrie, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail sunt protagoniştii celei de-a treia ediţii a turneului naţional „Vioara lui George Enescu”. Astăzi, concertul are loc de la ora 17:00. Evenimentul este organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media împreună cu Asociaţia Culturală Accendo, 2014
Aniversări – Comemorări
– 1857, 7/19: Mihail Kogălniceanu a prezentat în Adunarea ad-hoc a Moldovei (constituită pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor) proiectul de rezoluţie care cuprindea „dorinţele fundamentale” ale românilor moldoveni; dintre acestea „Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care împlinită va face fericirea generaţiilor viitoare este Unirea Principatelor într-un singur stat”
– 1883: A fost inaugurat castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta; a fost construit la dorinţa regelui Carol I, între anii 1873 şi 1914, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea
– 1954: A murit matematicianul Dimitrie D. Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (n. 1873) – 60 de ani
– 1993: A avut loc, la Viena, ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei (la 4.X.1993 Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a hotărât, la Strasbourg, admiterea României ca membru al acestui organism)
EVENIMENTE EXTERNE
– Washington: Summit al Grupului Băncii Mondiale a Tineretului, la care participă preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim
– Moscova: Salonul Internațional al Educației, eveniment organizat de Ministerul Educației și Științei al Federației Ruse, Agenția Federală „Rossotrudnichestvo”, Camera de Comerț a Federației Ruse și Primăria Moscovei (7 – 9 oct.)
– Stockholm: Anunţarea laureaților Premiului Nobel pentru Fizică
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Muncii Decente” este marcată, începând din anul 2008, la iniţiativa Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor; în preajma acestei date sunt organizate manifestaţii/sesiuni de informări în vederea sensibilizării actorilor sociali, a instituţiilor administrative şi politice, a societăţii civile asupra dreptului fiecărui om la muncă şi la un venit corespunzător care să-i permită un trai decent
– 1543, (între această dată şi 29.XI): A murit pictorul german Hans Holbein (numit şi „cel Tânăr”) (n. 1497 sau 1498)
– 1849: A murit Edgar Allan Poe, scriitor, critic literar şi editor american (n. 1809) – 165 de ani
– 1949: Este proclamată Republica Democrată Germană (cu capitala la Berlin), în zona de ocupaţie sovietică – 65 de ani. NOTĂ: La 7.IX.1949 fusese proclamată Republica Federală Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 3 octombrie 1990 cele două state germane se vor reunifica, Berlinul redevenind capitala Republicii Federale Germania