Porțile Muzeului Antipa se deschid pe 1 Martie pentru toate doamnele și domnișoarele care, în prima zi calendaristică de primăvară primesc în dar… intrarea gratuită la Muzeu!
Reamintim tuturor celor care ne vizitează în această perioadă că pot admira două expoziții temporare care vorbesc despre trecut și viitor. „Un veac de zoologie” dezvăluie amintiri despre personalități marcante ale zoologiei românești din ultima sută de ani, care au influențat viitorul acestei științe: Dimitrie Voinov, Radu Codreanu, Mihai Băcescu, Nicolae Botnariuc precum și Petre Mihai Bănărescu. Structurată în cinci secțiuni, expoziția elogiază realizările științifice ale celor cinci savanți prin expunerea de imagini inedite din viața acestora, de informații importante din biografia lor, de documente, cărți sau alte lucrări importante publicate de către aceștia, precum și a unor obiecte care au aparținut celor cinci personalități.
Cea mai recenta expoziție temporară, care a poposit la Muzeu acum câteva zile, este cea realizată de studenții secției de grafică de la UNArte (clasa Conf. Univ. Dr. Stela Lie), care au desenat de-a lungul timpului în cadrul Muzeului, folosind natura ca subiect. Lucrările lor sunt reunite într-o expoziție care este organizată în două secțiuni. În biblioteca din Sala Cabinet Gr. Antipa sunt prezentate desene orginale, în timp ce în Sala Specii Sinantrope este prezentată o instalație formată din numeroase reproduceri de desene, la scară redusă, care sugerează complexitatea și diversitatea naturii.
Vă așteptăm așadar vineri, 1 Martie între orele 10.00 – 18.00 (ultima intrare se face la ora 17.00) să petreceți prima zi de primăvară alături de noi!