S-a deschis perioada de înscrieri la cursul „Revoluția de la Timișoara din 1989”, în cadrul programului „Timișoara, trei decenii de libertate”, organizat de Universitatea de Vest la 30 de ani de la Revoluție.
Așa cum anunțam în conferința de presă ce a fost dedicată prezentării programului „Timișoara, trei decenii de libertate” și cursului integrat acestuia, dedicat Revoluției de la Timișoara din 1989, avem astăzi bucuria de a vă transmite că Universitatea de Vest din Timișoara deschide perioada de înscrieri la acest curs, urmând ca ultima zi de înscriere să fie joi 7 martie 2019 (inclusiv).
Formularul de înscriere ce a fost creat și postat online poate fi folosit atât de studenții UVT, cât și de studenții altor universități, elevi sau orice cetățean interesat să participe la programul acestui curs. În funcție de categoria în care se încadrează cel care vrea să participe la curs, formularul se împarte pe ramuri și solicită înscrierea datelor cursantului, și se află la această adresă web https://goo.gl/forms/SE9oC2V6VxU6ELSo2 .
Fișa disciplinei a fost încărcată pe site-ul disciplinelor complementare UVT și se află la această adresă:
web: https://dct.uvt.ro/DCT2018/altediscipline/fișă_disciplină_Revoluție.pdf.
Mai multe detalii despre acest program pot fi citite pe pagina de prezentare a cursului, care se află la această adresă web:
https://dci.uvt.ro/timisoara-trei-decenii-de-libertate/.
Termen limită înscrieri: joi, 7 martie 2019, ora 23:59:59.