Documentele referitoare la vizita efectuată de liderul sovietic Mihail Gorbaciov la Londra în 1984 şi convorbirile avute de acesta cu primul ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, au fost desecretizate la expirarea termenului prevăzut de 30 de ani de la producerea evenimentului – a transmis, astăzi, ziarul Rakyat Post. Publicaţia confirmă, între altele, că „doamna de fier”, cum era numită pe atunci Thatcher, l-a caracterizat pe Gorbaciov ca pe un om cu care „poţi avea de-a face” pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre Occident şi URSS. Într-o scrisoare adresată preşedintelui Statelor Unite de la acea vreme, Ronald Reagan, fostul premier britanic scria:” El (Gorbaciov – n. agenţie) este destul de deschis şi de inteligent, este amabil, are destul şarm şi simţ al umorului. Într-adevăr, pare un om cu care poţi avea de-a face. Chiar mi-a plăcut”. Thatcher a mai remarcat, totodată: „Nu este obişnuit să discute problemele spinoase despre care am cerut să vorbim, cum ar fi cea a drepturilor omului în Uniunea Sovietică”.
(www.interfax.ru – 30 decembrie)