Premierul Viorica Dăncilă se află astăzi la Praga, pentru o vizită oficială la invitaţia omologului său din Republica Cehă. Discuţiile vor viza consolidarea legăturilor economice şi politice, dar se vor axa şi pe principalele dosare aflate în negociere la nivelul Uniunii Europene, precum şi pe modul în care Republica Cehă poate sprijini România în atingerea obiectivelor cheie ale preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de la Guvern. În programul vizitei sunt prevăzute întrevederi cu premierul ceh şi cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor de la Praga./ilixandru/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 martie