Restricţii temporare în Rusia privind livrările de păsări vii din landul german Saxonia-Anhalt

Rosselhoznadzor (Serviciul federal pentru controlul veterinar şi fitosanitar al Rusiei) a introdus restricţii temporare asupra livrărilor de produse avicole din landul german Saxonia-Anhalt. Restricţiile se aplică la importul de păsări vii şi de ouă pentru incubaţie şi au fost introduse datorită izbucnirii epidemiei de gripă aviară H5N8 pe teritoriul landului amintit – se arată în comunicatul Rosselhoznadzor. Certificatele veterinare trebuie să fie însoţite la livrarea de păsări vii şi de ouă pentru incubaţie din Germania în Rusia de o anexă cu semnătura şi ştampila medicului veterinar care a întocmit certificatul veterinar. La începutul lunii decembrie fuseseră interzise livrările pe piaţa din Rusia de carne de pasăre şi toate tipurile de produse avicole neprelucrate termic, precum şi de hrană pentru păsări provenind de pe întreg teritoriul Germaniei.

www.interfax.ru – 31 decembrie