Estimări FMI privind creşterea economică a României

Fondul Monetar Internaţional prognozează pentru acest an o creştere economică mai mică în România decât estimase inţial şi o majorare a ratei inflaţiei şi a deficitului de cont curent. Cu detalii din cel mai nou raport ‘World Economic Outlook’, Cristina Grecu.

Reporter: Dacă în luna octombrie a anului trecut FMI estima că, în acest an, România va înregistra o creştere economică de 3,4%, în raportul publicat astăzi instituţia financiară internaţională şi-a revizuit, în jos, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti: până la 3,1% în 2019 şi până la 3% în 2020.

În ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările FMI au fost revizuite în sus pentru 2019, până la o creştere medie anuală a inflaţiei de 3,3%, faţă de 2,7%, cât era preconizat în toamnă, urmând ca în 2020 să ajungă la 3%. FMI a revizuit tot în sus estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în acest an, până la 5,2% din PIB, în condiţiile în care în toamnă se aştepta ca soldul negativ al contului curent să se reducă până la 3,4% din PIB. Pentru 2020, FMI estimează în cazul României un deficit de cont curent de 4,8% din PIB.

Realizator: Datele pe care este construit bugetul de stat pe acest an sunt o creştere economică de 5,5%, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la 2,55% din PIB./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 aprilie