În cea de-a a şasea duminică din Postul Paştelui, pe 21 aprilie 2019, cu o săptămână înainte de Învierea Domnului şi imediat după Sâmbăta lui Lazăr, este marcată Sărbătoarea Floriilor în Calendarele ortodox şi greco-catolic, o zi care simbolizează intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, singurul moment din viaţa Sa în care a acceptat să fie aclamat precum un împărat.
Duminica Floriilor, este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi marchează începutul unei săptămâni a Patimilor – numită şi Săptămâna Mare – perioadă în care în slujbele bisericești se face, în fiecare seară, pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ – Deniile – prin care credincioşii Îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, înainte de Răstignirea și Învierea Sa.
Cu o săptămână inainte de Patimile Sale, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, pe un asin, fiind înconjurat de cei 12 Apostoli, iar mulţimea adunată pentru marea sărbătoare a Paştilor, l-a recunoscut ca fiind adevăratul Mântuitor şi L-a întâmpinat cu ramuri de măslin şi finic, după ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, ca simbol al învierii neamului omenesc. Mulţimea aclama: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”, semn al pogorârii lui Dumnezeu din Ceruri şi venirea Sa pe pământ pentru a-i mântui.
Sărbătoarea mai este numită şi Duminica Stâlparilor – de la ramurile de măslin şi finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Iersalim.
Denumirea populară a sărbătorii – Floriile – are origini păgâne, provenind de la zeiţa romană a florilor, Flora, zeiţa reînvierii naturii, care era sărbătorită la 28 aprilie prin ramuri înverzite simbolizând renaşterea naturii. În timp, creştinii au suprapus Sărbătoarea Floriilor peste prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim.
Duminica Floriilor nu este menţionată în Constituţiile apostolice, însă mai mulţi sfinţi, printre care îi menţionăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), Sfântul Ambrozie al Milanului (340-397) şi Sfântul Chiril al Ierusalimului (315-386) au redactat predici pentru cinstirea sărbătorii.
În secolul al IV-lea, pelerina apuseană Egeria descria în jurnalul ei de călătorie modul în care erau sărbătorite Floriile la Ierusalim, iar în Biserica Apuseană, primele menţiuni ale Sărbătorii Floriilor apar mai târziu, în secolul al VI-lea, în scrierile Sfântului Isidor de Sevilla (560-636).
Semnificaţia ramurilor de salcie
Obiceiul sfinţirii ramurilor de salcie în Duminica Floriilor, menţionat din secolele III-IV, şi împodobirea icoanelor cu ramurile sfinţite îşi are originile în legendă: se spune că Fecioara Maria, aflând de Răstignirea lui Hristos, a plecat să-L caute şi pe malul unui râu a ajuns la o salcie, care şi-a făcut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioară să treacă peste apă, atrăgând binecuvântarea ei să nu ardă niciodată şi să rodească. Salcia a devenit astfel arbore sacru, fiind venerat ca atare în Duminica Floriilor. Ramurile de salcie sunt aduse de credincioşi la biserică, sunt sfinţite şi împărţite acestora, ca semn al biruinţei asupra morţii, amintind de ramurile de finic şi măslin, cu care a fost întâmpinat pe Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim.
Salcia este menţionată în Vechiul Testament în timpul sărbătorii corturilor, praznic care aminteşte de eliberarea evreilor din Egipt, ca simbol al bucuriei şi al vieţii, iar în Psalmul 136, în care este descrisă disperarea evreilor aflaţi în robia babiloniană, salcia este prezentată ca fiind simbolul neputinţei şi al disperării.
Simbolul salciei este întalnit pentru prima dată în gândirea creştină, în scrierile Pastorului Hermas, unde martirii sunt numiţi „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos, iar în scrierile unor Sfinţi Părinţi, salcia o reprezintă pe Fecioara Maria, care deşi alege fecioria – viaţa fără rod, Îl naşte pe Hristos.
Salcia era văzută, pe vremea lui Eleusis, la ceremoniile desfăşurate în cinstea zeiţei Demetra – zeiţa agriculturii şi a recoltelor în mitologia greacă – şi a fiicei sale Persefona, ca simbol al fertilităţii – femeile îşi făceau un pat din ramuri de salcie, pe pământ, pe care stateau în tot timpul sărbătorii – dar şi ca simbol al castităţii.
Se observă că în toate aceste exemple salcia apare ca având în permanenţă o simbolistică duală: viaţa şi moartea.
Încă din cele mai vechi timpuri, salcia şi-a dovedit şi calităţi terapeutice, scoarţa – având în compoziţie salicina – şi frunzele fiind folosite pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor şi febrei.
Tradiţii de Florii în lume
La ortodocşi, Duminica Floriilor este asociată aşa cum aminteam de momentul Învierii lui Lazăr de către Iisus Hristos, moment care prefigurează Învierea Domnului şi învierea de obşte de la sfârşitul veacurilor.
La greci, Sâmbăta lui Lazăr este denumită popular “Primele Paşti”, Lazăr este asociat cu zeii care semnifică tinereţea – Adonis şi Atis, iar conform tradiţiei, în Sâmbăta lui Lazăr există obiceiul unei procesiuni cu caracter funerar, în care cei mici cântă pe la casele vecinilor “Lazarakia”, fiecare copil primind o mică prăjitură specifică sărbătorii.
În Cipru, există obiceiul unor jocuri în care rolul lui Lazăr este jucat de copii, iar la vecinii bulgari, în Sâmbăta lui Lazăr, fetele tinere cântă şi dansează pe la casele cunoscuţilor “Lazariţa” – în fapt un ritual care semnifică trecerea de la copilărie la adolescenţă.
În Franţa există tradiţia veche de a imita aclamaţiile iudeilor “Osana !”, care în limba aramaică semnifică o rugăciune.
În legătură cu tradiţia sfinţirii ramurilor la biserică, se întâlnesc asocieri legate de ramuri de măslin, de dafin, conifere, salcie sau flori.
Spre exemplu, în Grecia, după slujbă, credincioşii primesc o mică cruce împreună cu un buchet din ramuri de dafin, numit “vaya”, care este ţinut la icoanele din casele credincioşilor, similar obiceiurilor ramurilor de salcie din Rusia sau ţara noastră. Fiindcă am amintit de Rusia, aici există obiceiul ca mugurii de salcie să fie mâncaţi în Dumnica Floriilor, existând credinţa că astfel oamenii vor fi feriţi de caniculă pe perioada sezonului cald.
La greci există obiceiul ducerii la cimitir a unor ramuri binecuvântate, iar în Franţa sau în ţările latine există, de asemenea, obiceiul punerii sau plantării ramurilor sfinţite la mormintele celor dragi.
În ziua Floriilor, arabii aprind candele împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar la popoarele slave există obiceiul de a dărui celor apropiaţi ramuri de salcie.
În Germania, Duminica Floriilor se numeşte Duminica Verde datorită florilor şi ramurilor specifice sărbătorii, iar în Slovacia, copiii realizează pentru procesiune un copac, care se crede că are ramuri cu proprietăţi tămăduitoare. Obiceiul împodobirii unui copac este prezent şi în Polonia, unde este împodobit cu flori, în Ţările Baltice, unde este împodobit cu flori uscate şi cereale, şi în Austria, unde este decorat cu mere şi covrigi.
Tradiţii româneşti
Sărbătoarea Floriilor este însoţotă în România de o mulţime de tradiţii şi obiceiuri.
În Sâmbăta lui Lazăr, spre exemplu se adună ramuri înmugurite de salcie, care se strâng în mănunchiuri şi se duc la biserică la slujba din dimineaţa Floriilor pentru sfinţire, apoi ramurile de salcie sunt aduse acasă şi se pun la icoane, iar în unele zone ale ţării şi la uşi, ferestre, grajduri sau fântâni. Se spune că ramurile de slacie sfinţită de la icoane se aruncă vara pe foc pentru a se împrăştia norii, că se pun în ogradă pentru a alunga grindina, sau că se aşează în mijlocul casei pentru a o proteja de trăsnete.
Conform altei tradiţii, ramurile de salcie puse sub pernele fetelor nemăritate, le vor face pe acestea mai frumoase si le vor aduce un soţ, iar în unele regiuni, oamenii îşi pun în jurul brâului crenguţe sfinţite de salcie, pentru a alunga şi proteja de boli.
Tot legat de fetele tinere, există un alt obicei, ca la miezul nopţii să se fiarbă busuioc în apă, iar în dimineaţa de Florii fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor, iar restul se toarnă la rădăcina unui păr, pentru ca feciorii să se uite după ele, ca după un copac înflorit.
Bătrânii spun că ramurile de salcie pot vindeca durerea de spate şi sunt chiar un antidot pentru muşcătura de şarpe. Un alt obicei legat de sănătate, similar celui din Rusia, spune că pe vremuri oamenii mâncau „mâţişori” de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi astfel de boli.
În unele regiuni rurale, Duminica Floriilor este ultima zi în care se poartă mărţişorul, în această zi acesta urmând să fie pus pe un copac înmugurit.
În unele zone încă se mai obişnuieşte ca în sâmbăta dinaintea Floriilor – Sâmbăta lui Lazăr – , să se dea diferite produse de post de pomană, această sâmbătă fiind denumită popular „Moşii de Florii”.
