Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul din judeţul Buzău a ajuns la patru

Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident de aseară din judeţul Buzău a crescut la patru. Celor trei victime decedate la locul tragediei, li s-a adăugat o tânără, care fusese transportată la spital. Alte două persoane sunt în stare critică. Accidentul a avut loc după ce un microbuz de persoane a fost lovit de un tren la trecerea de cale ferată din localitatea Bâlhacu. Microbuzul venea de la Arad şi mergea către Tulcea.
Reporter: Cristina Moise – Din cele 16 persoane care se aflau în microbuzul lovit de tren, seara trecută, pe trecerea la nivel cu cale ferată în localitate Bâlhacu, patru au decedat, iar altele nouă sunt internate pe Secţia ATI a Spitalului Judeţean pentru Urgenţă Buzău. Potrivit Adrianei Bunilă, purtător de cuvânt al spitalului, din cele nouă victime, două sunt în stare critică. Una dintre acestea se pare că este chiar şoferul microbuzului lovit de tren. Potrivit Anei Marie Zapciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Buzău, până acum nu se confirmă ipoteza conform căreia şoferul microbuzului ar fi adormit la volan. Aceasta precizează că accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării semnalelor acustice şi luminoase la nivel de trecere a căii ferate în zona Bâlhacu./ilixandru/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 aprilie)