Procedurile pentru selecţia procurorului general vor fi reluate

Procedurile de selecţie pentru postul de procuror general şi cel de adjunct al reprezentantului României la Eurojust vor fi reluate în perioada imediat următoare. Ministrul interimar al justiţiei, Ana Birchall, a anunţat ieri că a decis revocarea cu efecte imediate a procedurilor în curs şi a precizat că detaliile privind dosarele de candidatură, calendarul de selecţie şi alte informaţii vor fi comunicate în timp util. Postul de procuror general este vacant de pe 27 aprilie, după expirarea mandatului lui Augustin Lazăr, acesta având aprobată şi ieşirea la pensie. CSM l-a delegat interimar în această funcţie pe Bogdan Licu. Anunţul privind selecţia unui adjunct al reprezentantului României la Eurojust a fost publicat pe 13 martie, iar procedura urma să se încheie pe 10 mai./lazard/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 mai)