Joi, 9 mai, ziua cu triplă semnificație pentru poporul român – Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene – va fi marcată de marinarii militari, printr-o serie de ceremonii militare și religioase care se vor desfășura la monumentele reprezentative din garnizoanele Forțelor Navale.
La Constanța, militarii din Forțele Navale vor participa la ceremonii militare și religioase, care se vor desfășura la Monumentul Eroilor Independenței României, la Casa de Cultură, începând cu ora 9.30.
La Mangalia, marinarii militari vor depune coroane de flori la Complexul Monumental, în intervalul 10.00-10.50.
În garnizoana Tulcea, militarii vor depune jerbe de flori la Monumentul Independenței din municipiu, în intervalul orar 10.00-11.00.
La Brăila, ceremoniile dedicate zilei de 9 Mai se vor desfășura la Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului, în intervalul orar 10.00-11.00. Tot în această zi importantă pentru români, militari din cadrul Flotilei de Fregate vor fi prezenți la Monumentul Războiului de Independență din Calafat, în intervalul 11.00-13.00,
iar publicul va avea ocazia să viziteze joi, 9 mai, două nave militare fluviale acostate în portul din localitate.
Infanteriștii marini vor participa la ceremoniile militare și religioase desfășurate la Monumentul Eroilor din Babadag, în intervalul orar 09.00-10.00, iar Regimentul 307 Infanterie Marină își va deschide porțile pentru a fi vizitat de populația civilă, între orele 10.00-13.00.
La București, militarii din Forțele Navale vor participă la ceremonia organizată la Monumentul Eroilor Patriei (Universitatea de Apărare „Carol I”), începând cu ora 08.30.
De asemenea, în această perioadă, vor fi organizate expoziții de carte și simpozioane dedicate zilei de 9 Mai.
La activități vor fi prezenți veterani de război, reprezentați ai Cultului Eroilor, ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, cadre militare din Ministerul Apărării Naționale, oficialități locale și populație civilă.
Biroul informare și relații publice