O nouă dispută verbală a izbucnit între Washington şi Beijing, cu numai câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unor noi taxe americane impuse unor produse chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari. Preşedintele Trump a susţinut că partea chineză a încălcat un acord care ar fi urmat să fie semnat.
Conform unor surse, partea chineză a modificat semnificativ proiectul de acord, însă purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerţului, Gao Fang, a negat acest lucru şi a cerut ca negocierile să se prelungească: „China speră ca SUA să accepte compromisul propus de China şi să rezolve problemele mai degrabă prin dialog decât prin acţiuni unilaterale. Totodată, China este pe deplin pregătită, hotărâtă şi capabilă să îşi apere drepturile legale”./opopescu/schelaru
BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 mai