OSCE semnalează agravarea situaţiei din regiunea Donbas, Ucraina. Situaţia privind securitatea în estul Ucrainei, în special în zona aeroportului şi a localităţilor Peska şi Gorlovka, s-a agravat – se menţionează într-un raport al misiunii OSCE de monitorizare a situaţiei din estul Ucrainei, dat publicităţii duminică şi postat pe site-ul organizaţiei. În raport se menţionează că misiunea observatorilor OSCE a primit informaţii despre agravarea securităţii în estul Ucrainei – unde pe 9 decembrie a fost anunţă încetarea completă a focului – precum şi creşterea numărului focurilor de armă înregistrate. Potrivit informaţiilor din raportul OSCE, reprezentanţii forţelor guvernamentale ucrainene şi cele ale Grupului rus de reglementare a conflictului din Donbas au anunţat înregistrarea a 38 de focuri de arme pe parcursul a două zile, de miercuri, 31 decembrie, până vineri, 2 ianuarie, folosindu-se artileria, arme de foc, sisteme de rachete în zona aeroportului Doneţk şi a localităţilor Peska şi Gorlovka. În raport se mai menţionează că au fost primite informaţii care atestă faptul că în aeroportul Doneţk a fost ucis un militar ucrainean, iar alţi şapte au fost răniţi. În Gorlovka, regiunea Doneţk, trei civili au fost ucişi, iar alţi trei au fost răniţi. Observatorii OSCE nu au avut însă posibilitateasă verifice aceste informaţii.
www.interfax.ru – 5 ianuarie