1936 – 17 decembrie, s-a născut Jorge Mario Bergolio, în America de Sud, în Argentina, la Buenos Aires. La 25 decembrie a primit taina botezului. Este cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei – Mario Jose Francisco și Maria Regina, amândoi italieni migranţi.
Din Portacomaro, un sat din Basso Monferrato, Piemont (o regiune din N-V-ul Italiei), familia bunicilor paterni hotărâse să plece în Argentina. De la jumătatea secolului trecut, în Italia începuse un val de emigrare spre Lumea Nouă – presupusă „ţară a făgăduinţei”. Ţintele preferate erau Statele Unite, Brazilia şi Argentina. Căutarea unui trai mai bun şi dragostea pentru fraţi, dintre care trei trăiau din 1922 în Argentina, au fost motivele care l-au determinat pe bunicul viitorului Papă Francisc să-şi părăsească locuinţa. Despărţirea devenise insuportabilă şi bunicul Giovanni hotărâse să meargă la ei. La 15 februarie 1929, au debarcat la Buenos Aires, dar nu s-au oprit ca cei mai mulţi, acolo, la Hotelul Emigranţilor, ci au pornit către regiunea numită Entre Ríos, cu destinaţia Paraná, capitala. În acel oraş, fraţii bunicului înfiinţaseră o fabrică de faianţă şi ridicaseră o clădire solidă cu patru etaje, câte unul pentru fiecare frate. Fiul lui Giovanni, Mario, viitorul tată a lui Jorge Mario, avea cam 24 de ani. Suferinţele de care membrii familei Bergoglio nu au avut parte în ţara natală i-au lovit curând în Argentina. Criza economică ce izbucnise aici i-a aruncat în scut timp în stradă pe cei patru fraţi: unul a murit de cancer, ceilaţi au trebuit să reia practic totul de la zero. Bunicul Giovanni, datorită unui împrumut, a putut cumpăra un magazin. Mario, care era contabil, l-a ajutat cu administraţia, până ce a obţinut alt loc de muncă.
În 1934, Mario a întâlnit-o pe Regina Sivori, în Oratoriul salezian al Casei San Antonio, în cartierul Amarago din Buenos Aires. Cei doi s-au îndrăgostit şi în anul următor s-au căsătorit.
Regina avea şi ea origini italiene: mama era din Piemont, iar tatăl se trăgea dintr-o familie genoveză.
În familie, Jorge s-a hrănit din plin cu afecţiune, compasiune, veselie. Şi-a însuşit valori morale cum ar fi simţul răspunderii, onestitatea, demnitatea muncii. Mario şi Regina şi-au educat cu seriozitate toţi cei cinci copii, dar s-au şi jucat şi distrat bucuroşi cu ei: tăticul Mario făcea parte dintr-o echipă de baschet şi era foarte multumit să-i aibă în tribune, drept suporteri pe copii. Regina, mama, iubea opera şi nu pierdea nici o ocazie să trezească şi în fiii ei dragostea pentru această artă, ascultând-o împreună cu ei, la radio. Când, după a cincea naştere, mama a avut probleme grave de sănătate, Jorge şi frăţiorii săi au învăţat să şi gătească, sub îndrumarea atentă a mamei lor.
Bunica paternă, Rosa, directă şi caldă, era cea care avea grijă de micul Jorge în timpul zilei. Ea l-a învăţat despre sfinţii catolici, se ruga cu el şi-l ducea la biserică. Tot ea l-a învăţat să fie deschis la minte. Felul în care ea accepta toţi oamenii, catolici sau nu, a fost ceva ce Jorge nu a uitat niciodată. Bunica l-a mai învăţat să iubescă lectura şi cărţile. Jorge era un elev excepţional, care învăţa foarte mult la şcoală.
Tatăl Mario a considerat că este necesar să-şi familiarizeze fiul cu lumea muncii, cu truda căştigării pâinii de zi, aşa că l-a convins pe Jorge că este bine să înceapă să lucreze, fără a-şi întrerupe însă studiile. A început să lucreze într-o fabrică de ciorapi, luând-o de la munca de jos: curăţenia. Între timp s-a înscris la Şcoala Tehnică „Hipolito Yrigoyen”, specializată în chimie alimentară, pe care a absolvit-o. Programul zilnic era intens: de la 7 la 13 în fabrică – şase ore zdravene de muncă; apoi, după o oră de pauză la prânz, la şcoală până la ora 20. Încă foarte tânăr, Jorje cunoşte semnificaţia cuvintelor „sacrificiu”, „devotament”, „coerenţă”. Un rol important în anii aceia l-a avut figura Estherei Balestrino de Careaga, responsabila laboratorului de chimie, „şefa” lui Jorje.
Prin scrupulozitatea şi seriozitatea care o caracteriza, ea a fost un important punct de referinţă în formarea tânărului. În timpul dictaturii militare argentiniene (1976-1983), fiica Estherei (Ana Maria) este sechestrată. Părintele Bergoglio o ajută să o găsească.
1953 – La această dată, 21 septembrie, în Argentina se serbează Ziua Studentului. În emisfera sudică, anotimpurile sunt invers decât la noi, aceasta este începutul primăverii, cea mai potrivită zi pentru a sărbătorii entuziasmul şi ardoarea tinereţii. Jorje avea 17 ani. De ce a hotărât să înceapă acel 21 septembrie – înainte să se alăture găştii de prieteni – cu o vizită la parohia lui, San Jose de Flores? Şi cine ştie de ce, preotul Padre Durante, pe care nu-l mai văzuse niciodată până atunci, i-a inspirat o asemenea încredere, încăt l-a rugat să-i asculte spovada. Cert e faptul că din acea întâlnire în sacramentul spovezii, Jorje a ieşit transformat: l-a privit Isus, iar Duhul Sfânt l-a atins. Se descoperă iubit aşa cum nu şi-ar fi închipuit niciodată… Domnul îl chema la un un nou proiect de iubire. Va pecetlui mai apoi acel eveniment printr-o rugăciune compusă de el: „Vreau să cred în Dumnezeu Tatăl, care mă iubeşte ca pe un fiu, şi în Isus Domnul, care l-a trimis pe Duhul Sfânt în viaţa mea ca să mă facă să zâmbesc şi astfel să mă ducă în împărăţia veşnică a vieţii. Cred în istoria mea care a fost traversată de privirea iubitoare a lui Dumnezeu, care în acea zi de primăvară, la 21 septembrie, mi-a ieşit în cale mie, ca să mă invite să-l urmez”. Începe apoi să cultive sămânţa vocaţiei primite în acea zi, aşteptând timpul potivit înfăptuirii. Unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.
1956 –Jorge, ajuns la vârsta de 20 de ani, mai sigur ca niciodată de vocaţia lui decide că a venit momentul să-şi realizeze propunerea lui cea mai intimă, maturizată în taină şi îşi anunţă familia despre dorinţa de a merge la seminar. Tatăl s-a arătat îndată nespus de fericit, ceva mai puţin mama, căreia alegerea fiului i s-a părut grăbită. Bunica, la care el a ţinut întodeauna extrem de mult, îi spusese înainte de plecare „Dacă Dumnezeu te cheamă, să fii binecuvântat! Nu uita, te rog, că uşile casei îţi sunt întotdeauna deschise şi că nimeni nu-ţi va reproşa nimic dacă decizi să te întorci.”
1957 – Jorge începe pregătirea preoţească în Seminarul diecezan Villa Devoto din Buenos Aires. Mulţi dintre profesorii săi aparţineau ordinului iezuit. Jorge a hotărât că vrea să devină şi el iezuit. Pentru a-şi îndeplini această dorinţă era nevoie de ani de pregătire şi studiu (zece ani ca să devină preot şi încă trei sau patru ca să devină membru deplin al ordinului). A fost o decizie pe care nu a luat-o prea uşor. Înainte să reuşească să o pună în practică s-a îmbolnăvit pe neaşteptate, timp de trei zile, tânărul fiind între viaţă şi moarte. Apoi s-a decis operaţia, pentru a scăpa de periculoasa infecţie pulmonară. În încercarea în care se afla, cel mai greu de suportat a fost pentru Jorge frazele superficiale, de complezenţă, pe care le primea de la numeroşii vizitatori. Într-o zi a venit să-l vadă o măicuţă, Sora Dolores. Călugăriţa, însă, l-a şocat cu un cuvânt nou: „Prin durerea ta, tu Îl imiţi pe Isus”. Era o perspectivă complet diferită asupra nenorocirii sale: atunci, poate că toată suferinţa aceea avea un sens! Nu numai că Isus nu-l părăsise, ba chiar, prin durerea aceea, îl făcea de-a dreprul ucenicul Lui… Întunericului crucii îi urma lumina strălucitoare a Învierii… După o perioadă de convalescenţă, tânărul Jorge şi-a recăpătat forţele.
1958 – 11 martie, Jorge şi-a început noviciatul. Ca şi ceilalţi învăţăcei iezuiţi (numiţi novici), şi-a pertecut primii doi ani rugându-se şi învăţînd conform regulilor stabilite de Sf. Iganţiu de Loyola. Împreună cu ceilaţi novici, Jorge a luat parte la o retragere în tăcere care a durat o lună. A îngrijit în spitale bolnavii şi muribunzii. La seminar a îndeplint sarcini casnice, precum măturatul şi spălatul rufelor. În plus, a predat la şcolile locale. Ziua lui începea la 6:20 dimineaţa şi se termina la 10:30 seara. Nu avea timp liber; îşi petrecea toată ziua muncind, studiind sau rugându-se. De trei ori pe zi trbuia să-şi cerceteze conştiinţa. Asta însemna că se gândea cu mare atenţie la cum s-a purtat şi dacă nu ar fi fost posibil să se comporte mai bine.
1960 – martie a depus primele jurăminte de sărăcie, castitate şi supunere. Jurământul de sărăcie însemna să trăiască o viaţă simplă. Jurământul de castitate însemna că nu avea voie să se însoare niciodată şi nici să aibă vreo relaţie romantică. Jurământul de supunere însemna că avea să se supună întotdeauna cuvântului Domnului şi Papei. Pentru a fi hirotonisit, adică pentru a putea primi taina sfintei preoţii, mai trebuia să se pregătescă şi să studieze încă mulţi ani.
1961 – Jorge a mers la o Şcoală iezuită din Santiago de Chile ca să studieze artă, istorie, literatură şi filosofie. Cât era acolo, tatăl lui, Mario, a murit pe neaşteptate din cauza unui atac de cord. După doar cîteva săptămâni, preotul Enrico Pozzoli, vechi prieten de familie a murit şi el. Jorge era profund îndurerat de pierderea ambilor mentori care îl învăţaseră să respecte şi să iubească toate fiinţele umane. El văzuse sărăcie în Argentina, dar viaţa săracilor din Chile era mult mai grea. A fost şocat de ce a văzut acolo. Elevii lui nu aveau nimic. Erau deseori flămânzi. Erau îmbrăcaţi în zdrenţe şi unii nici nu aveau ceva în picioare. Când a venit vremea să plece din Chile, dragostea şi înţelegerea lui pentru săraci deveniseră şi mai puternice. Acest lucru a influenţat mare parte din ceea ce spune şi ce face acum, când e papă.
1963 – Jorge s-a întors în Argentina, la Buenos Aires, unde şi-a luat diploma în filozofie la renumitul Colegiu maxim „Sf.Iosif”, din San Miguel. În planul de formare al ordinului iezuit, numit şi Societatea lui Isus, după încheierea noviciatului şi a unei prime faze de studii, iezuitul intră într-o perioadă de practică numită „magisteriu”; în timpul acesteia desfăşoară diferite activităţi apostolice. În această fază, Jorge a fost orientat către predarea la cele mai bune licee catolice din Buenos Aires. A predat literatura şi psihologia, mai întîi la Colegiul Neprihănitei din Santa Fe (1964-1965) şi apoi la Colegiul Mântuitorului din Buenos Aires (1966). Jorge reuşea să empatizeze cu uşurinţă cu elevii şi studenţii, ştia să îmbine severitatea şi metoda cu flexibilitatea şi creativitatea, făcându-se iubit şi respectat de clasă. Obiectivul lecţiilor sale era acela de a trezi dragostea faţă de literatură şi, în acest scop, „inventa” strategii şi soluţii geniale. Ca de exemplu atunci când, după ce-şi îndemnase elevii să scrie povestiri, le-a strâns într-o culegere pe care a arătat-o lui Jorge Luis Borges, unul din cei mai mari autori ai literaturii mondiale din secolul XX, convingându-l să scrie Prologul (povestirile au fost publicate cu titlul „Povestiri originale”). Sau, altă dată, l-a invitat tot pe Borges să vină la clasă, lăsându-şi copiii cu gura căscată, nefiind singura surpriză de acest gen.
1967-1970: După încheierea perioadei de practică, pentru Jorge începea pregătirea pentru preoţie, cu cei trei ani de studii teologice pe care le urmează.
1969 – 13 decembrie a fost hirotonit preot iezuit de către Arhiepiscopul Ramon Jose Castellano. CREZUL Papei Francisc, scris câteva zile înainte de hirotonire:
„Vreau să cred în Dumnezeu Tatăl, care mă iubește ca pe un fiu, și în Isus, Domnul, care a revărsat spiritul său în viața mea pentru a mă face să zâmbesc și să mă comport astfel pentru împărăția vieții veșnice.
Cred în istoria mea, care a fost traversată de privirea iubitoare a lui Dumnezeu și, în prima zi de primăvară, 21 septembrie, m-a condus la întâlnirea cu El invitându-mă să-l urmez.
Cred în suferința mea, neroditoare din cauza egoismului, în care mă refugiez.
Cred că am un suflet meschin, care caută să primească fără să dăruiască … fără să dăruiască”.
1970-1971 – Formarea integrală a tânărului preot continuă cu al Treilea An, un fel de noviciat, dar mai scurt, în care se aprofundează dimensiunea interioară, recapitularea în Cristos a propiei vieţi. Pentru aceasta, preotul iezuit Jorge pleacă în Spania, la Universitatea oraşului Alcalá de Henares.
1972-1973 – Reîntors în Argentina a fost numit maestru de novici la Villa Barillari din San Miguel, apoi profesor la Facultatea de Teologie, consulator al Provinciei Iezuite şi rector al colegiului.
1972 – 22 aprilie – Părintele Jorge depune voturile perpetue (jurămintele călugăreşti de sărăcie, castitate, ascultare şi ascultatre faţă de Papă).
1973 – 31 iulie – Este numit iezuit superior provincial pentru Argentina şi Uruguay, funcţie pe care o va exercita până în 1980.
Era o perioada dificilă, atât pentru Biserica – universală şi locală, cât şi pentru naţiunea argentiniană:
- 1965, 8 decembrie – se încheie Conciliul Vatican II, dus la bun sfârşit de Papa Paul al VI-lea. Acesta adusese un suflu proaspăt, de speranţă şi de schimbre necesară comunităţii ecleziale. Se credea şi se spera că după Conciliu va veni o zi cu soare. Au venit în schimb zile cu bâjbâieli, cu nesiguranţă. „Predicăm ecumenismul şi ne depărtăm tot mai mai mult de ceilalţi. Căutăm să săpăm prăpăstii, în loc să le umplem”, spunea Papa Paul al VI-lea, la predica din 29 iunie 1972.
1968, 24 august – la Medellin, în Columbia se ţine a doua Conferinţă a Episcopilor Latino-Americani, unde liderii religioşi catolici optează pentru marea masă a dezmoşteniţilor acestui continent şi îşi investesc energiile în construirea unei Biserici care se naşte din popor.
- Contextul politic şi social din Argentina nu era nici el mai uşor. Dificultăţile economice (criza economică din 1929) au favorizat – în paralel cu situaţia precară şi cu tulburările sociale – apariţia mai multor grupări politice care se luptau pentru putere. Unele îi reprezentau pe muncitori, altele forţele armate (armata, marina militară şi forţele aeriene)
1930 – 1976 – 1980 – În Argentina predomină în această perioadă puterea militară. La conducere se succed diverse guverne dictatoriale ale puterii militare, care guvernează ţara cu duritate şi intransigenţă printr-o serie de lovituri de stat. În tot acest timp, a existat mereu o opoziţie care, neputându-se exprima pe cale instituţională, funcţiona în ilegalitate şi acţiona ca atare.
Câteva detalii. În 1946 – 1955 – a fost ales la conducerea ţării Juan Domingo Peron, care a pus în centrul politicii sale persoana umană şi drepturile ei primare, lăsând astfel asupra ţării o amprentă importantă. În 1955, o nouă dictatură militară l-a destituit, aruncând ţara în haos pînă în 1973, când Peron, întors din exil, a revenit în funcţie, pentru mai puţin de un an. Preşedinţia lui Peron a fost curmată de moartea neaşteptată a acestuia. Povara apăsătoare a conducerii a rămas în grija noii soţii, Isabelita, care s-a ciocnit inevitabil de încă o lovitură de stat, în 1976. Dictatura care i-a urmat a fost extrem de dură; toţi cei care erau consideraţi oponenţi erau suprimaţi fără milă; în societate s-a instaurat un climat de teroare şi nesiguranţă. Oamenii erau răpiţi cu miile, torturaţi şi ucişi. Cei mai persecutaţi erau acei episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe care erau mai apropiaţi de popor, mai ales în cartierele cele mai mizere: ei erau luaţi drept revoluţionari, reprezentau o ameninţare. Părintele Jorge a căutat imediat, în toate părţile, căi prin care să-i protejeze şi să-i ajute pe cei în suferinţă, prevenindu-i sau ascunzîndu-i pe cei aflaţi în pericol, mijlocind pe lângă personalităţi politice şi militare, ca de pildă pentru doi confraţi preoţi, Francisco Jalics şi Orlando Yorio, răpiţi în mai 1976, care au fost eliberaţi cinci luni mai târziu, după ce fuseseră torturaţi şi maltrataţi în toate felurile. Într-o altă împrejurare a reuşit să salveze viaţa unui tânăr care îi semăna mult, dându-i buletinul lui şi îmbrcându-l preot, ajutându-l astfel să fugă din ţară.
1980-1086 – După încheierea mandatului de Superior Provincial, părintele Jorge şi-a reluat munca pe plan universitar, a fost rector al Colegiului San Jose şi al Facutăţii de Filozofie şi Teologie al aceleiaşi instituţii şi paroh de San Miguel.
1986 – părintele Jorge a plecat în Germania, la Frankfurt, pentru a lucra la teza de doctorat. La întoarcere este destinat Colegiului Mântuitorului, la Buenos Aires.
1991 – a fost transferat la Cordoba, la reşedinţa iezuiţilor, din centrul oraşului, ca director spiritual şi confesor.
1992, 20 mai – 1997 – Episcop titular de Auca şi auxiliar de Buenos Aires
1998, 28 februarie – 2013 – Monseniorul Jorge devine Arhiepiscop titular al Arhidiecezei de Buenos Aires, Primatul Argentinei şi Ordinariul credincioşilor catolici de rit oriental rezidenţi în ţară, precum şi Mare Cancelar al Universităţii Catolice.
Arhidieceza de Buenos Aires este una dintre cele mai mari din lume: are circa 3 milioane de locuitori, marea majoritate botezaţi şi aproape 200 de parohii. Ca priorităţi a observat necesitatea întăririi prezenţei preoţeşti în cartierele oraşului, cu o atenţie specială pentru cele mai sărace. A înfiinţat în acest scop o „echipă” de preoţi destinată zonelor defavorizate ale metopolei argentiniene, fără profil ideologic, ci dedicată numai şi numai slujirii evanghelice. Peronist, nici de stânga, nici de dreapta, propune a treia cale, Doctrina Socială a Bisericii, pastorația milostivirii: „Să nu spui niciodată mâine dacă este vorba despre ascultarea unui părinte care are necazuri, ajutorarea economică a unei familii, ajutorarea unuia care are nevoie de spitalizare sau de operație”. Foarte atent la crizele prin care trecea populația, în special criza politică și economică. Este promotor al demnității persoanei umane. S-a ocupat încă de la început, cu atenţie şi pasiune, de copii, care sunt „speranţă şi promisiune, un dar pe care Dumnezeu ni-l încredinţează, viitorul Bisericii”, implicând întrega comunitate într-un efort coordonat şi plin de grijă. Era el însuşi bucuros să celebreze Liturghia cu aşa numiţii cartoneros – cei care-şi câştigă traiul zilnic adunând materiale reciclabile de pe stradă – şi cu fostele prostituate, în pieţele oraşului şi să viziteze închisorile şi comunităţile de recuperare pentru toxicomani.
La Roma, Ioan Paul al II-lea, care era papă la acea vreme, a auzit de eforturile arhiepiscopului Jorge. În 2001, l-a numit pe Arhiepiscopul Bergolio, cardinal. Cardinalii sunt clericii cu cel mai înalt rang după papă şi ei sunt cei care aleg un papă nou. Pentru ceremonie, Jorge a plecat singur la Roma. N-a vrut să ia cu el nici prieteni, nici rude. Le-a spus să dea mai bine săracilor banii pentru călătorie. Când s-a întors la Buenos Aires, arhiepiscopul a refuzat să poarte roba de mătase roşie, aşa cum fac aproape toţi cardinalii. A rămas în micul lui apartament şi a continuat să-i viziteze pe săracii din mahalale. Mergea săptămânal şi în spitalele din oraş, unde vorbea cu fiecare pacient bolnav sau muibund şi îl binecuvânta. În 2001, în timpul unei astfel de vizite, a spălat picioarele pacienţilor infectaţi cu HIV. A fost un act de smerenie atât de neobişnuit pentru un lider aşa de important al Bisericii, încât s-a scris despre el mult în ziare.
Arhiepiscopul Bergolio era cunoscut în capitala argentiniană pentru conduita sa exemplară de viaţă simplă, austeră, aproape de comunitate. Era ceva obişnuit să-l întâlneşti în autobuz, stând de vorbă cu cine era pe scaunul de alături sau străbătând străzile oraşului. „Cuvântul său de ordine” a fost întotdeauna „Să ieşim în întâmpinarea oamenilor”, nu să stăm să-i aşteptăm comod în sacristie: „Isus ne învaţă celălalt drum, să ieşim să dăm mărturie, să ieşim să ne interesăm de fratele nostru, să ieşim să împărtăşim ce avem, să ieşim să cerem. Să ne întrupăm” – a spus arhiepiscopul Bergolio în predica din 2 septembrie 2012.
Milioane de oameni din întreaga lume au fost profund îndureraţi când Papa Ioan Paul al II-lea a murit, pe 2 aprilie 2005. A urmat la conducerea Bisericii fostul cardinal Joseph Ratzinger din Germania, Papa Benedict, pentru o perioadă scurtă (2005 – 2013, când s-a hotărât să-şi dea demisia).
Între timp, cardinalul Bergolio fusese ales preşedinte al Conferinţei Episcopale Argentiniene – noiembrie 2005 – şi apoi reales în 2008, cu mandat până în 2011. Teme mari ale viitorului pontif se află în Documentul de la Aparecida 2007 (554 paragrafe): primatul harului, milostivirea, curajul apostolic, religiozitatea populară.
2013, martie cardinalul Jorge Bergolio a participat la Roma la un nou conclav papal. Ca şi în 2005, s-au adunat 114 cardinali ca să aleagă următorul papă. În Piaţa Sf. Petru s-a adunat o imensă mulţime. Toată lumea a aşteptat din nou răbdătoare rezultatele votului. Şi din nou a durat mult. În sfârşit, în seara zilei de 13 martie, fumul alb s-a ridicat din hornul Capelei Sixtine. Clopotele capelei au răsunat în piaţă: a fost ales un nou papă, Jose Maria Begolio.
– Jose Maria Begolio, papa care surprinde: era primul iezuit din istorie care a devenit papă. A ales să fie iezuit pentru că au viață de comunitate, disciplină și exercițiul „discernământului”. Discernământul necesită timp și capacitate pentru a-i asculta pe ceilalți. Şi-a asumat lecția propriilor erori, are curajul de a lua o decizie de unul singur şi un mod colegial de a guverna.
„Pace în întreaga lume încă atât de dezbinată de aviditatea celor care caută câştiguri facile” –a fost primul mesaj papal „Urbi et Orbi” – 2013, 31 martie.
A salutat omenirea îmbrăcat în roba albă, obişnuită, şi cu o cruce la gât. „Bună seara, fraţi şi surori”, a spus de la balcon. După ce a rostit cele trei rugăciuni – Tatăl nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui – a spus că va porni alături de ei „într-o călătorie a frăţiei, iubirii şi încrederii reciproce”. În mod normal, în acel moment noul papă binecuvânta mulţimea. În loc să facă asta, Papa Francisc a cerut mai întâi mulţimii să-l binecuvânteze pe el şi si-a plecat capul. Rugămintea lui i-a emoţionat profund pe nenumăraţi oameni – pe cei din piaţă, dar şi multe alte milioane care urmăreau momentul la televizor. Vorbele umile, neaşteptate, dădeau de înţeles că Francisc avea să facă lucrurile altfel decât predecesorii săi. Şi aşa a fost, din primul moment.
– După alegere, Papa Francisc a explicat astfel numele pe care şi l-a luat: „Cardinalul Hummes m-a îmbrăţişat, m-a sărutat şi mi-a spus: Să nu uiţi de săraci! – Şi cuvântul acela mi-a intrat aici: săracii, săracii. Pornind de la săraci m-am gandit la Francisc de Assisi. Apoi m-am gândit la razboaie…, iar Francisc este omul păcii. Şi aşa mi-a venit numele, în inima mea: Francisc de Assisi. Pentru mine, el e omul sărăciei, omul păcii, omul care iubeşte şi ocroteşte Creaţia… Este omul care ne dă un spirit de pace, un om sărac… Oh, cât mi-aş dori o Biserică săracă şi pentru săraci !” (Papa Francisc, Discurs, 16 martie 2013).
Alte informaţii importante:
– Preferă numele de episcop al Romei, celui de Papă.
– Este un papă marian – după alegerea sa ca urmaş al Sf. Petru, a mers cu un buchet de flori la Salus populi romani, icoana Maicii Domnului din catedrala Santa Maria Maggiore. Înaintea unei călătorii apostolice internaționale, cât la încheierea ei, papa Francisc păstrează obiceiul de a merge în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma pentru a se reculege în fața icoanei Maicii Domnului Salus Populi Romani (Salvarea poporului roman).
– S-a dus la cină cu autobuzul, împreună cu cardinalii care-l aleseseră. La cină a stat alături de cardinali, nu mai sus de ei, la o masă specială, conform protocolului. A doua zi, după prima slujbă oficiată ca papă, Papa Francisc a continuat să se poarte ca un om obişnuit. Şi-a făcut bagajele şi şi-a achitat nota de plată de la hotel. A mulţumit fiecărui angajat de la hotel care-l servise.
– A refuzat să stea în Palatul Apostolic și a ales să locuiască într-o reşedinţă mult mai simplă, care era folosită drept casă de oaspeţi pentru preoţii veniţi în vizită la Vatican, într-un apartament în Casa Marta.
– A început să celebreze Sf. Liturghie în fiecare dimineață la ora 7. Omilia (predica) de la această oră este urmărită de foarte multă lume.
– Este un papă cu un mare succes mediatic, deşi nu este un comunicator bun, vorbește din inimă, de aceea are succes. Este credibil. Limbajul lui este întotdeauna clar şi direct, cordial şi captivant, percutant şi responsabilizator.
– A lansat câteva expresii specifice pontificatului său, încărcate de adevăr şi prietenie, de exemplu: „duioşie”, „milostivire”, „mângâiere”, „periferie”, „dialog”, „iertare”, „bună ziua”, „rugaţi-vă pentru mine”, etc. Este convins că marile schimbări care au avut loc în istorie nu au pornit de la centru, ci de la periferie. Realitatea se înțelege dacă este privită de la periferie.
– În acord cu doctrina sa şi cu rolul Bisericii, Papa Francisc a proclamat un Jubileu Extraordinar al Milostivirii (8 dec. 2015 – 20 nov. 2016), bucuria extraordinară a milostivirii Domnului, pentru că în prezent Biserica „este chemată să ofere mai pregnant semnul că Dumnezeu este prezent şi aproape”, fiind ea însăşi semn şi instrument al Milostivirii Tatălui. Milostivire, acest cuvânt schimbă totul, schimbă lumea!
– Este un papă reformator: reforma a fost cerută de cardinali în timpul Conclavului. În 2013, aprilie alege un grup de nouă cardinali „C9” din întreaga lume, reprezentând cele 5 continente. „C9” este semnul că Biserica nu funcţionează doar pe vertială, ci și pe orizontală. A schimbat confiurația colegiului cardinalilor, organizând mai multe consistorii (2015, 2016, 2017) și alegând 49 de cardinali din țări sărace și foarte sărace. În calitate de cardinal, Bergoglio s-a remarcat prin spiritul profund de umilinţă, grija faţă de cei pe care îi păstorea, în special pentru săraci, conservatorismul doctrinar. Este autorul cărţilor „Meditaciones para religiosos” (1982), „Reflexiones sobre la vida apostólica” (1986), „Reflexiones de esperanza” (1992). Nu a scris mult. Cuvântul său de învăţătură este însăşi viaţa sa
– Este un papă sinodal: a deschis proiectul unui sinod dinamic și permanent. A creat un secretariat pontifical pentru economie. A creat un secretariat pontifical pentru comunicare. A creat dicasterul pentru laici, familie și viață. Scrie două enciclice (enciclica este o scrisoare a Papei către bisericile, clerul și credincioșii din toate țările sau dintr-o anumită țară, conținând o problemă de doctrină sau de actualitate): „Lumen fidei” (Lumina credinţei) (29 iunie 2013) scrisă împreună cu Papa emerit Benedict al XVI-lea, şi „Laudato si” (24 mai 2015), prima enciclică pe care un papă o dedică mediului şi ecologiei. A scris „Evangelii gaudium” (24 nov.2013) despre vestirea Evangheliei în lumea actuală; „Amoris laetitia” (2017) despre iubirea în familie, şi „Gaudeter et exsultate (2018), despre chemarea la sifinţenie în lumea contemporană
– A dat primul primul interviu la 19 august 2013, preotului Antonio Spadaro. Acesta l-a întrebat: „Cine este Jorge Mario Bergoglio?”, iar Papa i-a răspuns: „Nu știu care este definiția cea mai corectă … Eu sunt un păcătos. Asta este definiția mai justă. Și nu este un mod de a spune, un gen literar. Sunt păcătos.” Apoi a adăugat: „Sunt unul care este privit de Domnul. Moto-ul meu, – miserando atque eligendo – (iertând şi alegând), l-am simțit mereu ca fiind foarte adevărat pentru mine”
– Este un papă călător, deşi a declarat că nu-i place să călătorească. Totuși, pentru a sprijini cauza binelui în țările sau locurile în criză, a acceptat invitațiile de a le vizita. A facut 27 călătorii în străinătate, 25 călătorii în Italia, 7 vizite la Organizații Internaționale (FAO, Parlamentul Europei, ONU).
Papa, un om care durează puțin!, Papa luându-şi rămas bun de la mexicani, citează versurile poetului mexican Octavio Paz: „Sunt om, durez puțin și noaptea este enormă. Dar privesc spre înălțimi, acolo stelele scriu. Fără să înțeleg, știind că sunt și eu o scriitură. Chiar în această clipă cineva compune literă cu literă numele meu”.
Iată CREZUL Papei Francisc:
„Cred că ceilalți sunt buni, că trebuie să-i iubesc fără teamă și să nu-i trădez niciodată ca să mă salvez pe mine.
Cred în viața de călugărie.
Cred că vreau să iubesc mult.
Cred în moartea zilnică, arzătoare, de care fug, dar care îmi surâde invitându-mă să o accept.
Cred în răbdarea lui Dumnezeu, primitoare, bună asemenea unei nopți de vară.
Cred că tatăl meu este în ceruri împreună cu Domnul.
Cred că și părintele Duarte este acolo ca să mijlocească pentru preoția mea.
Cred în Maria, mama mea, care mă iubește și niciodată nu mă va lăsa singur.
Aștept în fiecare zi surpriza că se vor arăta iubirea, puterea, trădarea și păcatul ce mă vor însoți până la întâlnirea definitivă cu acel chip minunat care nu știu cum este, de care fug mereu, și pe care vreau să-l cunosc și să-l iubesc. Amin.”
– În acest an, 2019, Papa Francisc are programate 13 călătorii în afara Italiei, printre
care și în România, în perioada 31 mai – 2 iunie.
Vizita de trei zile a Papei Francisc vine la două decenii după cea a Papei Ioan Paul al II-lea şi este a doua călătorie apostolică a unui Suveran Pontif în România, aşezată sub patronajul Sfintei Fecioare Maria.
Papa Francisc răspunde astfel invitației autorităților Statului român și a Bisericii Catolice din România. Vizita apostolică va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma și importante valențe ecumenice sub motto-ul „Să mergem împreună!” și imaginea Fecioarei, pentru că Papa Ioan Paul al II-lea a denumit România „Grădina Maicii Domnului”, iar devotamentul pentru Fecioară este o emoție care împlinește toți creștinii din România. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureștiul, Iașiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.
Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoștință vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioși şi pe toți oamenii de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești.
În Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România a transmis speranţa ca „Prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”
Papa Francisc a transmis un mesaj pentru români, înaintea vizitei pe care urmează să o facă în țara noastră! Suveranul Pontif s-a întâlnit cu delegația României care a fost prezentă la Vatican la audiența generală de miercuri, 22 mai a Papei Francisc. Din delegaţie au făcut parte Laura Elena Chiorean, secretar general al Ministerului Afacerilor Externe al României și vicepreședinte al Societății Naționale de Cruce Roșie din România, Cristina Popescu, director general al Romfilatelia împreună cu alți reprezentanți ai acestei instituții, membrii „Cvartetului Transilvan”, însoțiți de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan, și alți membri ai Ambasadei. Papa a salutat delegația română, prilej cu care reprezentanții Romfilatelia și cei ai Oficiului Filatelic și Numismatic de la Vatican i-au prezentat Sfântului Părinte macheta emisiunii filatelice comune România-Vatican dedicată călătoriei apostolice a Sanctității Sale Papa Francisc în România, care va fi pusă în circulație pe 31 mai 2019, prima zi a vizitei Înaltului Prelat.
În timpul întâlnirii, Papa Francisc a dorit să transmită românilor faptul că așteaptă cu nerăbdare să vină în România. Cu aceeași ocazie, Papa Francisc a salutat „Cvartetul Transilvan” și a binecuvântat vioara lui George Enescu”. În seara zilei de 22 mai 2019 a avut loc un Concert de Gală susținut de „Cvartetul Transilvan” în onoarea călătoriei apostolice a Papei Francisc în România, organizat de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun în cunoscuta Biserică „Trinità dei Monti” din centrul istoric al Romei, având ca invitați reprezentanți ai Sfântului Scaun și ai Corpului diplomatic.
Papa Francisc, pelerin al milostivirii şi al iubirii divine, Bun venit în România, „Grădina Maicii Domnului!”
Menţiune specială: Redacţia Rador mulţumeşte pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, Responsabil cu mass-media în Comisia Națională pentru Pregătirea Vizitei Papei, pentru informaţiile şi fotografiile oferite pentru realizarea acestui documentar.
Autor: Maria Tolstobrach, Rador
Credite foto: Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă
Bibliografie:
– Cine este Papa Francisc ? autor, Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă, Comisia Națională pentru Pregătirea Vizitei Papei, Responsabil cu mass-media
– Papa Francisc – papa Fericilor evanghelice, autor Feliciano Innocente
– Cine este Papa Francisc ?, autor Stephanie Spinner
– Lumea catolică: Papa Francisc-umilinţă şi simplitate, autor Ecaterina Hanganu
– Discursuri care au schimbat lumea, autor, Simon Sebag Montefiore
