Comunicat al Companiei Naţionale a Petrolului din Libia

Compania Naţională a Petrolului din Libia a anunţat că transportul maritim spre şi dinspre porturile ţării va fi afectat în urma atacului asupra petrolierului elen în care şi-au pierdut viaţa doi marinari, unul român şi unul grec. Într-o declaraţie postată pe site-ul companiei se arată că toate autorităţile relevante au fost informate cu privire la prezenţa vasului în apele libiene. Un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene a declarat postului BBC că nava a fost bombardată deoarece nu s-ar fi oprit pentru verificare şi ar fi intrat fără permisiune într-o zonă militarizată. De asemenea, s-a menţionat că autorităţile navale nu au informat armata libiană cu privire la petrolier. Ministerele român şi elen de externe au precizat că monitorizează ancheta demarată în acest caz.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 5 ianuarie)