Cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la trecerea sa în nemurire, (15 iunie 1889) poetul Mihai Eminescu a fost comemorat în Ungaria la Biserica Ortodoxă Română din Apateu (Korossegapati), Ungaria, în curtea căreia se găseşte un bust din bronz al marelui creator. La această manifestare a participat şi consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, care a depus o coroană de flori la bustul celui comemorat.
La eveniment au participat oficialități din Ungaria și România, între care Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și alți clerici din cadrul Episcopiei; Ligia Mirișan, directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea; Viorica Cherteș, președintele Asociației Femeilor Ortodoxe din Oradea; Alexandru Fina, președintele interimar al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); Mariana Negreu-Vetro, directorul Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, Delia Covaci, redactorul-şef al săptămânalului „Cronica”; Ștefan Crâsta, redactor la Studioul TV MTV1, din Szeged, ș.a.
Programul manifestării dedicate lui Eminescu a fost prezentat de pr. paroh Origen Sabău și a cuprins o slujbă de parastas, un recital de cântece religioase interpretate de Corul „Beiusensis” din Beiuș, condus de Zoltan Bodiș, poezii recitate de elevi ai Școlii Generale din Apateu, sub îndrumarea prof. Orsolya Vereș, cântece religioase, patriotice și din repertoriul internațional, interpretate de Corul „Psalmodia Varadiensis”, un cuvânt despre personalitatea lui Mihai Eminescu, rostit de Ligia Mirișan și cuvântul de final, al Preasfințitului Părinte Siluan. La Parohia din Apateu, a fost amplasat în anul 2000 bustul în bronz al lui Mihai Eminescu, cu sprijinul Universității din Oradea și al Consiliului Județean Bihor. Tot în curtea bisericii din Apateu a fost amplasat în anul 2013 și bustul în bronz al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei și anual au loc aici evenimente culturale și bisericești dedicate acestor două mari personalități ale bisericii și neamului românesc. Au fost depuse coroane de flori la bustul poetului din partea Consulatului General al României la Gyula, a Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria și Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea, iar evenimentul s-a încheiat cu o agapă comună, în parcul natural amenajat în grădina acestei parohii.
Alte evenimente notabile din calendarul comunității istorice românești din Ungaria, desfășurate în ultima perioada sunt Concursul Internaţional de şah „Alexandru Hoţopan”și Festivalul “Periniţa”, ajuns la a XXVII-a ediţie.
În zilele de 7-8 iunie 2019, la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula, s-a desfăşurat a X-a ediţie a Concursului Internaţional de şah „Alexandru Hoţopan”. Consulatul General al României la Gyula a sprijinit organizarea acestei competiții, care este deja o tradiție în calendarul comunității românești din Ungaria.
Organizatorul principal al evenimentului a fost prof. Ioan Cozma, etnic român originar din Gyula, șahist, membru al coralei „Pro Musica”, dar și mentor al ”Asociației Șahiștilor Români din Ungaria”. La competiţie au participat zeci de sportivi, din România, Ungaria și Serbia, la diverse categorii de vârstă. Au urmărit concursul alți zeci de participanți, printre care antrenori, arbitri, părinţi ai micilor sportivi şi iubitori ai şahului. Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a participat la manifestare, salutând în cuvântul său participanţii. Concursul poartă numele regretatului Alexandru Hoţopan, fost jurnalist, redactor-şef al revistei „Foaia românească” între anii 1970-1990, mare iubitor al şahului, care timp de mai mulţi ani a organizat numeroase competiţii de şah pentru românii din Ungaria. Tot el a fost şi cel care a iniţiat mişcarea de dansuri populare a copiilor români din Ungaria, „Periniţa”. Toţi participanţii au fost răsplătiţi de organizatori cu diplome şi medalii.
În data de 7 iunie 2019, la Gyula s-a desfăşurat cea de a XXVII-a ediţie al “Festivalului Cercurilor Periniţa”. Acţiunea a fost organizată de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), în sala festivă a Centrului Cultural Românesc din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula. La această manifestare a asistat şi consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni.
Evenimentul a debutat cu salutarea participanţilor şi a audienţei din partea organizatorilor, după care a urmat programul celor cca. 300 de elevi, care au pregătit pentru ziua aceasta dansuri şi cântece populare româneşti din zonele diferite ale României, precum şi dansuri româneşti din Ungaria. Elevii au sosit la această manifestare de la şcoli generale din Ungaria, unde se predă limba română. Oaspeţii evenimentului sosiţi din România au fost tinerii ansamblurilor “Valea Mureşului” din Săvârşin, judeţul Arad şi “Mugurelul Bihorului”, din Oradea. La eveniment a participat oficiali din Ungaria şi România. După încheierea festivalului, elevii care au participat au beneficiat de câte un bilet de intrare la „Băile Cetăţii” din Gyula.