Evoluţiile şi alianţele de pe scena politică a SUA şi a Uniunii Europene sunt analizate şi comentate de presa internaţională. Preşedintele Donald Trump şi-a lansat campania de realegere pentru 2020, cu un spectacol plin de forţă politică, apreciază The Wall Street Journal. Trump promite să ‘menţină măreţia Americii’ în 2020, lăudându-se cu rezultatele economice ale ţării şi cu securitatea frontierelor şi descriindu-şi adversarii democraţi ca fiind nişte socialişti şi extremişti de stânga, care au încercat să îl distrugă, relatează USA Today. Trump a reluat cele mai familiare teme, precum fenomenul „fake news”, războiul comercial cu Beijingul, imigraţia ilegală şi ameninţarea democraţilor, însă echipa de campanie va trebui să găsească un mesaj pentru a-i revigora pe susţinătorii săi, crede Los Angeles Times. Poate Donald Trump să menţină interesul pentru spectacolul său politic? întreabă Politico şi explică faptul că liderul de la Casa Albă are drept scop proiectarea unei imagini de succes, într-un moment de haos intern şi de sondaje „călduţe”. Singurul obiectiv real al politicii externe a lui Trump este acela de a-l depăşi pe Obama, opinează The New York Times. Trump spune vorbe mari, fără să aibă vreun plan strategic, aşa cum demonstrează şi politica legată de Iran şi de Coreea de Nord, critică ziarul american, care îi dă un sfat: dacă vrea să îl întreacă pe Obama, singura cale ar fi să ajungă la masa negocierilor. În materie de politică externă, Stratfor opinează, în evaluarea sa trimestrială, că SUA vor rămâne în centrul evoluţiilor mondiale în următoarele trei luni, pe fondul escaladării competiţiei lor cu China şi al deteriorării relaţiilor cu Iranul, peste toate planând ameninţarea războiului tarifelor şi cea a impunerii de sancţiuni.
ONU a elaborat un raport conform căruia Arabia Saudită este răspunzătoare de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, iar importante oficialităţi saudite, între care şi prinţul moştenitor Mohammed Bin Salman, ar trebui să fie anchetate, informează Courrier International. Anchetatorii ONU au descoperit că jurnalistul a murit din cauza torturii, că saudiţii au obstrucţionat continuu ancheta Turciei şi că procesul în legătură cu acest caz, care se desfăşoară acum în Arabia Saudită, nu este în conformitate cu standardele legale, notează Le Monde şi The Guardian. Reacţionând la raportul ONU privind uciderea lui Jamal Khashoggi, autorităţile saudite au afirmat că documentul conţine contradicţii şi acuzaţii fără nicio bază, ceea ce pune la îndoială credibilitatea acestuia, adaugă La Libre Belgique.
La Bruxelles, calculele politice pentru noul Parlament European sunt în toi. Dacian Cioloş, fostul premier român, fost comisar european, a fost ales şef al noii alianţe liberale, Renew Europe, din forul european, anunţă EUObserver. Candidatura românului a luat avânt după ce a obţinut sprijinul delegaţiei franceze a preşedintelui Emmanuel Macron, care a aderat la grupul liberal după alegerile de luna trecută, detaliază The New York Times. Dacian Cioloş se prezintă ca o forţă liberală anticorupţie în România, promiţând să depăşească politica de tip stânga/dreapta, adaugă Financial Times. Preşedinţia noului grup este o etapă importantă, care constituie începutul proiectului nostru, a reacţionat Cioloş, citat de Le Monde. Totodată, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îndeosebi, doreşte să folosească noul grup politic european ca platformă de presiune în sensul unei integrări sporite în Uniunea Europeană, în termeni economici şi financiari mai ales, scrie Diario de Noticias.
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Refugiaţilor, Agenţia pentru Refugiaţi a ONU atrage atenţia, în raportul său anual privind tendinţele globale, că numărul persoanelor dislocate din cauza conflictelor, în întreaga lume, a ajuns la numărul record de 70 de milioane, titrează Fox News. Numărul celor forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războaielor şi a persecuţiei a întrecut posibilitatea de a se găsi soluţii, a subliniat Filippo Grandi, înaltul comisar pentru refugiaţi, citat de ABC News.
În acelaşi timp, fostul preşedinte român Traian Băsescu, recent ales europarlamentar, a condamnat lipsa de acţiune a UE în privinţa migraţiei şi a ceea ce consideră el a fi incapacitatea blocului de a-şi proteja frontierele, notează Politico. „Să nu credeţi că s-a terminat criza din 2015”, a avertizat politicianul. „Este în toi şi acum, dar nu se mai vorbeşte despre ea, pentru că a devenit un loc comun”, a completat el, citat de publicaţia europeană Politico. Date ale UE şi internaţionale arată un declin al sosirilor de emigranţi în blocul comunitar, după vârful de un milion de persoane, atins în 2015, anul acesta sosind, deocamdată, circa 31.000, conform Organizaţiei Internaţionale a Migraţiei, precizează Politico.
Presa din Israel remarcă şi evenimentul organizat de România, în cadrul preşedinţiei Consiliului UE, pe tema antisemitismului, sub lozinca „Perspectiva unei Viitoare Strategii pentru Prevenirea şi Lupta cu Antisemitismul, Rasismul, Xenofobia, Radicalizarea şi Limbajul Urii”. Coordonatori guvernamentali din domeniul combaterii antisemitismului, din peste 12 ţări, s-au întrunit la Bucureşti, pe fondul unui număr crescând de incidente antisemite înregistrate, printre alte ţări, în Statele Unite, Germania, Regatul Unit, Franţa şi Austria, menţionează Jerusalem Post. Discuţiile s-au concentrat pe schimburile privind practicile de muncă şi eforturile ce ar trebui depuse pentru ca şi alte guverne să adopte definiţia antisemitismului, scrie The Times of Israel. Iar publicaţia israeliană Arutz Sheva notează că, la încheierea primei Reuniuni Internaţionale a Delegaţilor Speciali şi Coordonatorilor pentru Combaterea Antisemitismului, Preşedinţia română a Consiliului UE a publicat o declaraţie oficială prin care îşi afirmă angajamentul de a contribui la şi a sprijini iniţiativele internaţionale ce urmăresc să combată provocările cu care se confruntă comunităţile evreieşti.
Cristina Zaharia, RADOR