Atacuri cibernetice asupra spitalelor din România

(Photo by YURI KADOBNOV / AFP)

Autorii atacurilor cibernetice asupra spitalelor din România ar putea fi chinezi – susţin specialiştii Centrului Naţional Cyberint al SRI. Această apreciere are la bază orele la care hackerii au fost activi şi indicile lăsate în mesajele de răscumpărare. Mai multe spitale din ţară – „Victor Babeş” din Capitală şi cele din Huşi, Dorohoi şi Alba – au fost ţinta unor atacuri cibernetice de tip ransomware, prin care se cereau răscumpări. Sistemele lor informatice au fost blocate, pentru că nu erau protejate cu programe antivirus, iar activitatea medicală a fost îngreunată. Şi Spitalul Municipal din Sighişoara a fost atacat cibernetic de două ori în ultimele 24 de ore, însă sistemele sale informatice erau protejate, astfel că nimeni nu a avut de suferit – a precizat managerul unităţii medicale, doctorul Aurelia Maşca:
Aurelia Maşca: La Dispensarul TBC, în data de 20.06.2019, la ora 12:21, tipul atacului a fost Trojan.Ransom.WannaCryptor.H, dar a fost blocat de către sistemul nostru Bitdefende şi unul s-a înregistrat în dimineaţa aceasta, dar a fost şi el blocat.
Redactor: Experţii în securitate informatică insistă asupra necesităţii luării unor măsuri de protejare a sistemelor IT, precum şi raportarea incidentelor la numărul unic 1911. Numărul poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie şi este diponibil non-stop./lcoman/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 iunie)