“Deși legislația privind protecția datelor cu caracter personal prevede anonimizarea datelor referitoare la veniturile personale, am decis ca declarația mea de avere cu veniturile salariale să fie publică. Nu am nimic de ascuns și nu eu am luat decizia ca datele privind veniturile să fie anonimizate. Totuși, nu pot să oblig și alți colegi să facă acest lucru, este o decizie strict personală.”, a declarat Narcis Neaga, Directorul General al CNAIR SA.
Precizăm că prevederile Codului Muncii, lege organică, obligă imperativ angajatorul să asigure confidențialitatea tuturor datelor privind relațiile de muncă, inclusiv salariul.
Astfel, Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii), cu modificările și completările ulterioare prevede la Art. 40 alin. (2) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: lit. i) să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor, iar la Art. 163 alin. (1) Salariul este confidenţial, angajatorul având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.
De asemenea, în condițiile implementării directivei europene cu privire la protecția datelor cu caracter personal, CNAIR a fost obligată să ia măsuri eficiente pentru a nu aduce atingere drepturilor personale, așa cum sunt stabilite inclusiv la nivel european.
Reamintim că potrivit legii, singura instituție din România abilitată să proceseze datele care derivă din declarațiile de avere și de interese este Agenția Națională de Integritate.