Interpreta americană Alicia Keys a devenit mamă pentru a doua oară. Potrivit presei americane, cântăreaţa Alicia Keys, în vârstă de 33 de ani, şi sotul acesteia, rapperul american Swizz Beatz, în vârstă de 36 de ani, au devenit părinţi pentru a doua oară, pe 27 decembrie. Cei doi au un băieţel, pe care l-au botezat cu un nume mai rar întâlnit Genesis Ali Dean. Primul lor copil, Egypt Daoud Dean, s-a născut în anul 2010. Rapperul Swizz Beatz mai are trei copii dintr-o căsătorie anterioară. Alicia Keys este cântăreaţă, actriţă, textieră şi pianistă americană. Keys a început să cânte muzică clasică la pian de la vârsta de şapte ani, în anul 1997 a absolvit Şcoala Profesională de Artă din New York. Primul album al Aliciei Keys, intitulat „Songs in A Minor”, a fost un succes comercial, fiind comercializat în peste 12 milioane de exemplare la nivel mondial. Este deţinătoarea premiilor „Cea mai bună debutantă” şi „Cea mai bună interpretă de muzică R&B” din anul 2001. La gala premiilor Grammy, ediţia anului 2002, intepreta a câştigat cinci trofee, cele mai importante câştiguri fiind la categoriile „Debutul anului” şi „Cântecul anului”, pentru piesa „Fallin”. Ea se bucură de un real succes internaţional. A câştigat de-a lungul carierei 14 premii Grammy. Cele mai cunoscute piese care au devenit hituri sunt :”Songs in A Minor”, „The Diary of Alicia Keys”, „As I Am”, „The Element of Freedom” şi „Girl on Fire”.
www.itar-tass.com – 5 ianuarie