Executivul ar putea aproba rectificarea bugetară, în prima săptămână din august, şi nu la 31 iulie ,cum era planificat, a declarat, ieri, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici. El a explicat că se aşteaptă mai întâi avizele CSAT, Consiliului Fiscal şi al celui Economic şi Social, care nu s-au reunit încă. Între timp, surse oficiale au anunţat că o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării va avea loc săptămâna viitoare. Pe de altă parte, Eugen Teodorovici a mai afirmat că Ministerul de Finanţe va începe din august o campanie de control la nivel naţional, pentru oprirea evaziunii fiscale şi a muncii la negru./lalexandrescu/denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie)