Ministrul interimar de interne, Mihai Fifor, vrea reintroducerea, pe străzi, a patrulelor mixte poliţie-jandarmi. El a vorbit, în această dimineaţă, despre măsurile pe care le are în vedere, după cazul de la Caracal.
Mihai Fifor: Începem o analiză foarte atentă a activității fiecărui inspectorat de poliție. Ieri, am discutat, printr-o video-conferință, cu șefii inspectoratelor. Am solicitat măsuri ferme pentru ca, în stradă, să ne întoarcem la patrulele mixte poliție-jandarmi, astfel încât cetățeanul să îi vadă pe colegii noștri și să fim alături de cetățean, pentru a arăta că suntem la datorie.
Şi nu e doar o chestiune de imagine, ci pur şi simplu de intervenție. Pe de altă parte, avem măsuri legislative pe care le pregătim. Săptămâna viitoare, ducem în Guvern proiectul de lege privind persoanele dispărute, pe care doamna prim-ministru îl va promova în Parlament, solicitând procedură de urgență. Adică sunt măsuri ferme pe care le luăm.
Realizator: Între timp, Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a recunoscut că a ucis cele două tinere, a fost adus, în această dimineață, la Institutul de Medicină Legală, după ce a acuzat că a fost bătut de anchetatori./lalexandrescu/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august