La Vara Magică “Vioara – regina instrumentelor” cu Croitoru String Virtuosi, pe 7 august şi „Călătorii romantice și moderne” cu Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal, pe 8 august
Festivalul Internațional „Vara Magică” continuă să vină cu oferte foarte interesante pentru bucureșteni, atrăgându-i la concerte pe 7 și 8 august cu Croitoru String Virtuosi Orchestra într-un program de o mare diversitate și Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal cu un interesant program exclusiv simfonic, care va fi prezentat ulterior în celebra sală ElbPhilharmonie din Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein.
Pentru a opta vară consecutiv, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită la Ateneul Român mari orchestre simfonice de tineret din întreaga Europă, într-o spectaculoasă serie de 13 concerte ce se desfășoară între 10 iulie și 21 august, în serile de miercuri și joi, la Ateneul Român, sub egida aniversară „Bucureşti 560”.
Al nouălea concert al festivalului va fi susţinut pe 7 august de la ora 19.30, sub genericul “Vioara – regina instrumentelor” cu Croitoru String Virtuosi Orchestra, soliști violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru. Programul va cuprinde lucrări de Tartini, Fritz Kreisler, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Constantin Dimitrescu, Ciprian Porumbescu. Anul trecut, Croitoru String Virtuosi Orchestra a lansat un CD inedit cu ocazia Centenarului României, o selecție din piesele de pe acest album regăsindu-se în programul serii.
Al zecelea concert al festivalului, programat pe 8 august, de la ora 19.30, va aduce pe scenă sub genericul “Călătorii romantice și moderne”, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal. Tinerii muzicieni vor interpreta sub bagheta maestrului lor Richard Wagner – Preludiu și Moartea Isoldei, Richard Strauss – Suita “Cavalerul Rozelor” și Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 5 in re minor, op. 47. Este al doilea concert al acestei orchestre în festival, care între cele două apariții din Vara magică de la Ateneu a repurtat un extraordinar succes cu a cincea apariție pe scena Konzerthaus Berlin, concert care a stârnit entuziasmul publicului și criticii germane.
Inițiatorul acestui festival, Dorin Ioniță, declara: „Voi însoți la Hamburg Orchestra Română de Tineret, pentru că fiind părtaș la maturizarea acestui proiect inițiat și susținut cu har de profesorul Marin Cazacu în urmă cu 11 ani, îmi face o bucurie extraordinară să particip, atuci când am posibillitatea, la succesele lor din toată lumea.”
Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” aduce în 2019 pe scena Ateneului un nou record. 13 concerte, 6 seri cu orchestre simfonice din întreaga Europă, 4 seri cu orchestre de cameră și 3 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel reprezintă atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” din 10 iulie până pe 21 august, la Ateneul Român.
Festivalul Internaţional „Vara Magică sprijină inițiativa #NoiFacemUnSpital a Asociației Dăruiește Viață”.
Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.
Programul integral pe www.lanto.ro
Producător : Lanto Communication
Coproducători : Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București
Partener principal : NIRO Investment Group
Parteneri : Luxten, Oscar, Libra Internet Bank, Calibru 9, Vizual Graph, Asociaţia „Mâine va fi mai bine”, Fundaţia „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”, Borsec, Ellevents
Parteneri media principali : Radio România Muzical, TVR 3, Trinitas TV
Parteneri media : Radio România Cultural, România TV, Smart FM, Național TV, Naţional FM, B1 TV, Realitatea TV, Radio Trinitas, Agenția de carte, Mediatrust, Liternet.